Vasile Blaga, secretar general al PDL, spune că actuala coaliţie se va destrăma în septembrie, dacă PSD nu va vota pachetul de legi privind reforma.Ultimatum-şoc în coaliţie. PDL somează PSD să susţină Guvernul în Parlament, în timp ce social-democraţii îi acuză pe democrat-liberali că încearcă să scoată PSD de la guvernare. Avertismentul lansat de secretarul general al PDL, Vasile Blaga, potrivit căruia Guvernul va pica într-o lună, dacă PSD nu va susţine Guvernul în Parlament, a creat un adevărat război al declaraţiilor în interiorul coaliţiei de guvernământ. “Dacă PSD nu vrea, Guvernul pică. Să ne înţelegem foarte bine. Dacă nu vrea, la începutul lunii septembrie, Guvernul cade”, a fost ultimatumul lansat de Blaga.
PSD se simte hărţuit de PDL
În replică, menţinându-se, totodată, fermi pe poziţie, liderii PSD i-au acuzat pe democrat-liberali că, de fapt, nu urmăresc asumarea răspunderii Guvernului pe legile Educaţiei, salarizării unice şi pensiilor, ci vor doar “hărţuirea sistematică a partenerilor de coaliţie şi căutarea unui nou pretext de ceartă”.
“Nu reforma Educaţiei îi interesează pe cei de la PDL, pentru că asumarea răspunderii este un demers exclusiv politic. PDL nu încearcă altceva decât hărţuirea sistematică a PSD şi căutarea unui nou pretext de ceartă”, a fost verdictul vicepreşedintelui PSD Constantin Niţă.
Acesta a mai declarat, într-o conferinţă de presă, că speră ca PSD să nu fie pus în situaţia de a alege între coaliţie şi reforma Educaţiei, subliniind că pachetul de legi trebuie amplu dezbătut, nu trecut prin asumarea răspunderii, şi că PSD nu se teme “de niciun şantaj practicat de alţii”.
Chestionat în legătură cu posibilitatea ca PSD să părăsească guvernarea, ministrul pentru IMM-uri a răspuns iritat: “De ce să iasă PSD de la guvernare? Ne-am asumat această răspundere a guver