E naşpa să lucrezi în televiziune şi să ai de-a face cu fenomene naturale mărunte. Un exemplu anemic: cutremurul de săptămâna trecută. Păi bine, mă, ăla a fost cutremur? Nu tu morţi, nu tu blocuri căzute, nu tu maşini strivite, nu tu nimic, nimic. Da' chiar nimic.
Ca să nu mai spun c-am empatizat întru totul cu reporterii de la malu' mării, care au fost şi ei, pe bună dreptate, dezamăgiţi de faptul că nici unul dintre turiştii aflaţi în costumaţie nepregătită (slip? La cutremur??? Dăăăăhh!) n-a simţit nimic. Oricât ar fi vrut ei să le smulgă vreo mirare, vreo inflexiune a vocii, vreo frică ancestrală, vreo aia, n-au obţinut decât nişte răspunsuri banale care nu ştiu cât interes au născut printre privitorii oribilizaţi de zgâlţâială. Şi cât de mişto ar fi fost să vezi nişte turişti oripilaţi alergând brownian pe plajă, în slip! Ce imagini, ce cameramani în delir... ce comentarii bestiale ar fi putut să facă... reporterul ar fi folosit neapărat cuvântul "cataclism"... n-a fost să fie, poate data aviatoare, să sperăm, nu prea târziu.
Am fost, de asemenea, alături de colegii moderatori de televiziune, aflaţi în greaua suferinţă pricinuită de pierderea a ceea ce putea să fie un subiect respectabil. Adică de ce să nu fi murit, mă, nişte oameni, adică de ce măcar o maşină să nu fi fost strivită, ca să poată şi ei să folosească sintagma aia care le place atât de mult "fiarele contorsionate"? Foarte bune, interesante şi atractive discuţiile pe tema "România - de ce n-avem şi noi tsunamiul nostru?". Specialişti în fizica pământului au fost puşi la zid de aceşti adevăraţi pionieri ai discuţiilor pentru că în România n-are şi ziaristu' parte de un tsunami, pentru că uite câte sinonime are cuvântul "dramă". Specialiştii în fizica pământului au încercat degeaba să se scoată apărându-se c-am avut un tsunami în 1901. Păi bine, mă, în 1901, mă??? Buey, da
