Vrem să scăpăm din capcana recesiunii?
Avem o singură şansă. Şi anume, să ucidem gravul dezacord dintre visurile noastre şi raţionalitatea economică. Mai ales că de aici înainte, o vreme, nu vor mai fi posibile creşteri de PIB bazate pe consum de importuri. Aşa că oferta internă de bunuri şi servicii e marea speranţă.
Dar fără o concurenţă la sânge, viguroasă, structura ofertei interne se menţine sub exigenţele pieţei. Va fi deci nevoie de bani de la bănci pentru investiţii şi pentru producţie; şi de consumatori care să aibă cu ce plăti cumpărăturile. Soluţia? În timp ce inflaţia se cuminţeşte, cantitatea de bani în circulaţie să crească. Din venituri şi de la bănci. Aşa ceva s-ar putea întâmpla numai dacă în economia noastră va creşte capitalul de încredere.
Fără un nou val de încredere, care să prevestească vremuri mai bune, băncile nu vor relua creditarea. Nici pentru companii şi nici pentru populaţie. Iar dacă vor creşte doar câştigurile, fără să fie intensificată munca, în expresia ei normală (produse mai multe şi mai bune, pe care piaţa să le accepte), nu ne vom alege decât cu pagube. Pentru că mai mulţi bani pe piaţă, fără mai multă muncă eficientă, ar fi un pericol imens. Banii se vor duce în preţuri. Şi vom obţine doar inflaţie.
Veniturile nu pot să crească fără investiţii; şi fără să apară noi locuri de muncă ori să fie restructurate cele vechi, fără să urce productivitatea şi competitivitatea şi să avem mai multă eficienţă. Numai aşa salariile pot creşte, dividendele pot fi mai mari, afacerile pot să meargă mai bine. Cu o condiţie însă: ca roata afacerilor, în loc să lâncezească, să se învârtească într-adevăr şi să producă un surplus de bani.
Relaxări salariale vor fi posibile numai dacă vor fi însoţite de mai multă competenţă în organizarea muncii şi de o mai strânsă legătură între bani şi produse noi
