Clienţii foarte tineri sunt penalizaţi de asigurători cu tarife mult mai mari decât cele aplicate seniorilor. Motivul? Printre ei se ascund mulţi vitezomani, care provoacă pierderi majore. Preţurile asigurărilor RCA şi Casco pot fi chiar duble pentru clienţii foarte tineri comparativ cu cele practicate pentru cei cu vârste mai avansate, la companiile care practică tarife personalizate. Scopul tarifelor construite în acest fel este să prevină sau să reducă pierderile pe care com
Clienţii foarte tineri sunt penalizaţi de asigurători cu tarife mult mai mari decât cele aplicate seniorilor. Motivul? Printre ei se ascund mulţi vitezomani, care provoacă pierderi majore.
Preţurile asigurărilor RCA şi Casco pot fi chiar duble pentru clienţii foarte tineri comparativ cu cele practicate pentru cei cu vârste mai avansate, la companiile care practică tarife personalizate. Scopul tarifelor construite în acest fel este să prevină sau să reducă pierderile pe care companiile le pot înregistra din vânzarea acestor poliţe.
„S-a dovedit din statistici că (şoferii foarte tineri, n.red.) au rata de daună mai mare“, spune directorul general al Astra Asigurări, Radu Mustăţea. Acelaşi argument este prezentat şi de oficialii Allianz-Țiriac. „Statistic, pe acest segment este mult mai mare daunalitatea, ca frecvenţă şi ca valoare a daunei medii“, explică directorul de comunicare şi relaţii publice al acestei companii, Marius Onofrei. „Pe măsură ce se vor maturiza, vor avea tarife mai mici“, spune Onofrei, adăugând că implementarea sistemului bonus-malus va aduce probabil unele reglaje fine şi în această privinţă. Acest sistem, care va fi aplicat începând cu 2010, va prevedea penalităţi pentru şoferii care utilizează asigurarea obligatorie pentru a despăgubi terţii, respectiv reduceri pentru cei care nu aduc companiile de asigurări în situaţia de a plăti despăgubiri pentru