Un oraş ca un spectacol de clasă executat de cel mai bun magician al lumii. Joseph von Hormayer l-a numit “oraşul celor o sută de turnuri”, deşi aveţi toate şansele să-i demolaţi sintagma: Praga are peste 500 de construcţii de acest gen. “Roma Nordului”, se mândresc praghezii, amintind de faptul că fermecătoarea capitală a Cehiei “stă” pe nouă dealuri şi pe o istorie milenară. Sursa: Vlad Stoicescu
Epitetele sunt insuficiente însă pentru dimensiunea magică a oraşului de pe râul Vltava. Praga este, de fapt, ca o reîntoarcere la iubirile adolescenţei: şi-a păstrat farmecul de demult, dar vine dintr-o lume care te apasă cu greutatea ei. Să fie cea mai grea povară, în acelaşi timp, imaginea celei mai intense împliniri vitale?
E inexplicabil: Praga este atât de frumoasă, încât uneori te poate seca, amestecând cu furie în creuzetul sentimental şi reinventând tot ce puteai crede că ar însemna strălucirea supremă. 15 poduri, o sumedenie de biserici, sute de turnuri ameninţând cerul, prezenţa imperturbabilă a Castelului şi, peste toate, oglindirea eternă a Vltavei, construind mereu un univers paralel năucitor.
CUM AJUNGI, UNDE STAI ŞI CE VIZITEZI ÎN PRAGA
În Praga poţi să te pierzi uşor şi iremediabil, pentru că e oraşul care predispune, periculos, la visare. Aproape neatinsă de gurile de foc ale celui de-Al Doilea Război Mondial, capitala Boemiei e o mixtură de stiluri arhitecturale, străduţe pavate cu piatră şi culori aiuritoare.
E un oraş în care poţi fi aproape orice, de la cavalerul medieval din jocurile copilăriei până la îndrăgostitul virusat de romantism de mai târziu, de la personajul anonim şi pierdut din “Procesul” lui Franz Kafka la Tomas, Don Juan-ul ca un înger căzut, prins în cleştele invizibil al comunismului, al lui Milan Kundera. Harta nu te va ajuta foarte mult aici. Praga o sf