Starea celor doi pacienţi internaţi la Bucureşti este în continuare gravă, dar Adriana Rizea ar putea fi operată mâine pentru excizarea arsurilor. În ceea ce-l priveşte pe Ion Bucur pronosticul rămâne rezervat. Colegii răniţilor în accidentul de sâmbătă s-au prezentat dis-de-dimineaţă la Centrul de Transfuzii pentru a dona sânge. Peste 30 de angajaţi de la Mechel, Oţelinox şi Petrom au mers în această dimineaţă la Centrul de Transfuzii Sanguine să doneze sânge pentru cei doi răniţi în accidentul produs sâmbătă şi care se află la Spitalul de Arşi din Bucureşti.
Printre donatori, se aflau fiul şi soţul Adrianei Rizea, unul din pacienţii aflaţi în stare gravă. Soţul Adrianei Rizea a declarat pentru Adevărul de Seară că soţia sa are o stare bună ţinând cont de gravitatea situaţiei. “Vorbeşte, comunică, a început să mănânce. Vorbim în permanenţă cu medicii. Sperăm să fie bine”, a spus acesta. Fiul, vădit marcat de evenimentele din ultimele zile, nu a reuşit să ne spună decât că nu ştie prea multe despre starea mamei. Cei doi au plecat de la Centrul de Transfuzii din Târgovişte spre spitalul din capitală să-i fie alături Adrianei.
Oamenii veniţi să lase din lichidul vital spun că nu puteau sta deoparte când era vorba de soarta colegilor lor. Ei speră într-o evoluţie bună în cazul ambilor răniţi. “Nu lucrez la Fabrica de Var, dar am venit să donez sânge pentru colegii noştri. Sper să le fie de folos”, a precizat Mihai, unul dintre donatori.
Vicepreşedintele Sindicatului Liber Independent de la Mechel, Aurel Vlăsceanu, a declarat că angajaţii s-au solidarizat şi au hotărât că singurul mod în care îi pot ajuta pe răniţi este prin donarea de sânge. “Am vorbit cu angajaţii firmei pentru a merge să doneze sânge, în acest moment fiind foarte mare nevoie de sânge pentru cei doi colegi ai noştri, aflaţi în continuare în stare gravă la Bucur