Mesajul a fost trimis. Multumesc!

43.000 lei amendă pentru EON GAZ

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 10 august 2009 ·

*Comisia de control a prefectului judeţului Botoşani şi organismele de control şi-a făcut datoria

Sumedenia de reclamaţii făcute de botoşăneni la Comisariatul Judeţean al Protecţiei Consumatorului, la adresa furnizorului de gaz şi energie electrică, respectiv E.ON Moldova Furnizare SA Bacău (37 reclamaţii)şi E.ON Gaz România S.A. Târgu Mureş (25 reclamaţii), prefectul Cristian ROMAN  a instituit în luna iulie o comisie de control.

 „La E.ON Gaz există o clauză contractuală conform căreia factura constituie un preaviz şi poate fi considerată abuzivă atât timp cât nu există dovada primirii facturii de către consumatori. Sunt cazuri în care suma nu a intrat în contul furnizorului, deşi omul a plătit şi i se ia contorul de la uşă, nebeneficiind de prezumţia de nevinovăţie”, a informat prefectul Cristian Roman, după efectuarea controlului. „Deasemeni, facturile se transmit clientului cu mare întârziere. De exemplu, o factură emisă în 30 iunie 2009, cu scadenţa în 15 iulie, este transmisă şi soseşte la consumator pe 27 iulie 2009, cu o întârziere de 12 zile la data scadentă şi cu penalităţi de 0,1 % pe zi. Inspectorii de la metrologia legală au constatat un număr de 16 mijloace de măsurare din 70 controlate care nu erau verificate metrologic pe anul în curs, având marcaje metrologice cu termenul de valabilitate depăşit”. Inspectorul şef al CJPC Botoşani, Alexandru Zarug a prezentat mass-mediei rezultatele controlului efectuat asupra EON GAZ , urmare a numeroase reclamaţii ale consumatorilor dintre care, sunt de reţinut apelurile consumatorilor în caz de răspunsul greu la deranjamente, întreruperile foarte dese la furnizarea energiei electrice, întârzieri mari la remedierea deranjamentelor, întârzieri la primirea facturilor ce se distribuie fără confirmare de primire, şocurile de tensiune cu defectarea aparaturii electrocasnice, calitatea necorespunzătoare

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 41 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 41 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 38 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum 26 minute
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul gălățean acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupr

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 39 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°