Delegaţia FMI este în România pentru prima evaluare a acordului de împrumut încheiat la începutul acestui an. Vă reamintesc că FMI a oferit un împrumut de aproape 13 miliarde de euro (de peste zece ori mai mult decât contribuţia României la Fond), la care se adaugă aproape nouă miliarde de la Comisia Europeană, BERD, BEI şi Banca Mondială. Pe deasupra, Guvernul României s-a împrumutat deja de la bănci comerciale interne de peste cinci miliarde de euro şi îi mai trebuie încă pe atâta până la sfârşitul anului. În total, datoria publică şi privată, internă şi externă a României a ajuns la aproape 70% din PIB. Cu alte cuvinte, creşterea nivelului de trai din ultimii ani a fost parţial plătită din credite. Spun „parţial“, pentru că au mai contribuit la creşterea standardului de viaţă emigraţia pentru muncă a românilor în Uniunea Europeană şi creşterea productivităţii muncii în economia domestică.

FMI îşi încalcă propriile principii - cele ale neoliberalismului accentuat - în faţa crizei creditului, care s-a transformat în criză financiară şi apoi în recesiune în Europa Occidentală şi America de Nord. O parte din împrumut se duce acum către plata salariilor, pensiilor şi obligaţiilor statelor care au ajuns la fundul sacului - Letonia, Ucraina, Ungaria, România. Sunt ţării cu economii fragile, care nu au avantaje competitive majore şi care au fost gestionate relativ bine până când a apărut criza. Acum zece ani, ai fi fost dat afară din Banca Mondială sau Fondul Monetar Internaţional dacă ai fi susţinut că FMI trebuie să plătească salarii şi pensii. Acum este un principiu de lucru acceptat, căci nu prea au fost alte soluţii pentru a menţine sistemul economic mondial în stare de funcţionare.

Însă, în România, problema este complicată de situaţia politică. Ţara noastră este guvernată de o coaliţie contra naturii (stânga-dreapta) şi are două tururi de alegeri în acest