Cei cinci marinari români de pe remorcherul italian Buccaneer, capturat de piraţi în aprilie, în golful Aden, au fost eliberaţi. Confirmarea vine de la ministrul de Externe, Cristian Diaconescu. Şeful diplomaţiei române spune că cei cinci marinari au o stare de sănătate bună şi se află în drum spre casă.
Cei cinci marinari români de pe remorcherul italian Buccaneer, capturat de piraţi în aprilie, în golful Aden, au fost eliberaţi. Confirmarea vine de la ministrul de Externe, Cristian Diaconescu.
Şeful diplomaţiei române spune pentru MEDIAFAX că cei cinci marinari au o stare de sănătate bună şi se află în drum spre casă.
"Starea de sănătate a celor cinci marinari români care au fost luaţi ostatici în urmă cu câteva luni la bordul navei Buccaneer este bună, aceştia sunt în drum spre casă, iar Ambasada României din Italia a fost în permanenţă în contact cu familiile acestora", precizează el.
Cristian Diaconescu îşi exprimă satisfacţia pentru reuşita operaţiunii de eliberare a marinarilor şi le-a mulţumit autorităţilor italiene şi celulei de criză de la nivelul Ministerului italian de Externe.
În opinia lui Cristian Diaconescu, acesta ar fi momentul cel mai bun pentru a atrage atenţia asupra siguranţei diverselor rute maritime. Ministerul român de Externe va posta o alertă de siguranţă şi de securitate în acest sens.
Întrebat dacă a fost plătită vreo recompensă pentru eliberarea marinarilor, ministrul a spus că toate operaţiunile de eliberare au revenit armatorilor.
Remorcherul Buccaneer, cu 16 persoane la bord (zece italieni, cinci români şi un croat) a fost capturat pe data de 11 aprilie, în Golful Aden.
Marinarii români de pe remorcherul italian Buccaneer sunt inginerul Nicuşor Marinescu, timonierul Adrian Gâlcă, mecanicul George Dorel şi motoristul Marius Aragea. Cei patru sunt din Constanţa şi au vârste cuprinse între 28