Doi bărbaţi au pornit o luptă pe viaţă şi pe moarte. Al treilea stă pe margine şi se uită. Sursa: Zoltan Lorencz
Ba nu, stă ceva mai departe de margine, să nu-l stropească vreo picătură de sânge. Şi nu ştim dacă se uită. De fapt, presupunem doar că e prin preajmă.
Aşadar, care dintre cei trei e masculul alfa? Se aplică, oare, zicala „când doi se ceartă, al treilea câştigă” în cazul alegerilor prezidenţiale? E ăsta planul secret, ingenios, teribil al liderului PNL şi al pro priului staff?
Sunt liberalii resemnaţi că nu vor avea preşedinte, dar speră că, oricum, vor face parte din viitorul guvern? Sau cum altfel trebuie interpretată omniabsenţa acestuia, cu patru luni înainte de alegerile prezidenţiale? Pentru cei care nu ştiu despre ce vorbesc, trei repere cronologice.
Martie, 2009. Congresul PNL schimbă liderul partidului. Călin Popes cu-Tăriceanu, considerat erodat după patru ani de condus guvernul şi trei ani de lupte dure cu preşedintele Traian Băsescu, este înlocuit cu entuziasm de vicepreşedintele Crin Antonescu, mult mai odihnit şi gata să ia hăţurile liberale. Suflu nou, mult entuziasm, tinereţe, poveste de succes - politicianul venit de jos, fără pile, care a ajuns preşedinte de partid şi are un proiect interesant pentru România.
Iulie, 2009. Candidatul PNL pentru prezidenţiale anunţă un program, un staff de campanie. Şi enunţă un principiu pe care, eu, unul, l-am susţinut de fiecare dată când a venit vorba despre asta: România nu are nevoie de un preşedinte-jucător, ci de unul echidistant, responsabil, decent, discret, dar ferm.
August, 2009. Într-o vreme în care ţara se zbuciumă (ca de obicei), cu patru luni înainte de alegeri, Crin Antonescu pare să fi urmat doar calea discreţiei absolute. A decis să nu existe.
Nu cred în răutăţile care spun că nimeni din PNL nu ş
