Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi e ziua ta... Veta Biriş!

Publicat in Jurnalul, marți 11 august 2009 ·

“Veseuş, vatra mea... predestinată”

Cântecele sale sunt cântecele neamului. Le-a ascultat în vatra satelor noastre, în cadrul obiceiurilor de peste an sau al celor legate de viaţa ţăranului ardelean. De asemenea, un loc important în sufletul şi repertoriul său îl deţin cântecele patriotice, învăţate de la tatăl său şi de la sătenii săi, pe care nu i-a părăsit nici o clipă. A rămas alături de ei, în satul Căpâlna de Jos, de care o leagă multe amintiri frumoase. Veta Biriş împlineşte astăzi 60 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Dumnezeu a vrut să am parte de o bucurie continuă, fiecare întâlnire cu publicul iubitor de cântec fiind... o reală sărbătoare. Cu toate acestea, însă, la fiecare început de august, cei dragi îmi amintesc de faptul că s-a mai împlinit un an de realizări, de bucurii.

Şi cum să nu te bucuri în asemenea momente văzând cum oamenii din îndepărtate locuri, pe care nici nu-i cunoşti personal, îţi scriu, îţi trimit mesaje sau te sună pentru a-ţi ura La mulţi ani?

EMOŢIE

Sunt momente de reală încărcătură care confirmă că nici un an n-a trecut fără a întări relaţia dintre mine şi iubitorii glasului şi-ai cântecelor mele. Astfel, de fiecare dată, şi proiectele mele sunt legate tot de acest aspect. În fiecare an mă gândesc să mai aduc spre ascultare cântece noi şi vechi totodată şi mă rog lui Dumnezeu să-mi dea putere pentru multe, multe alte întâlniri ale sufletelor celor ce ştim preţui adevărata cultură tradiţională.

DEMNITATEA ŢĂRANULUI ROMĂN

De-a lungul timpului am învăţat că rezişti în inima publicului doar dacă eşti sincer, doar dacă-ţi păstrezi demnitatea pe care ţăranul român a avut-o întotdeauna, indiferent de vremi... şi-am mai învăţat ceva: să fac lucruri care ştiu că aduc bucurie, chiar şi lucruri care pot părea minore, dar cu gânduri dragi...

P

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°