De la 1 octombrie, în cartierul Răcădău va funcţiona o nouă creşă, aflată momentan în construcţie. Investiţia, în valoare de 3 milioane de lei, este suportată exclusiv de la bugetul local.
Imobilul este amplasat pe o porţiune de teren din curtea Şcolii Generale nr. 4, iar în final va avea patru nivele şi o capacitate de 100 de locuri. Pentru realizarea unităţii de învăţământ , de la bugetul local au fost alocate 3 milioane de lei, bani cu care vor fi amenajate şi locurile de joacă. Altfel, la parterul Şcolii Generale nr. 4 sunt în curs de reabilitare şi câteva spaţii ce vor adăposti o grădiniţă la care vor fi repartizaţi copii ce momentan merg la o unitate similară ce funcţionează într-un apartament.
„Vrem să utilizăm spaţiul din şcoală în alt mod decât până acum: existau o serie de săli care erau mai mult nefolosite, aşa că le vom transforma în grădiniţă. În acest fel vom avea, practic, în aceeaşi curte, trei unităţi de învăţământ, care beneficiază de spaţii de recreere separate”, a precizat primarul George Scripcaru.
Citeşte şi: Constanţa: 400 de cereri pentru 200 de locuri în creşele din Tulcea
Edilii şi-au propus ca, în această vară, să transfere toate cele 10 grădiniţe ce funcţionează, în municipiu, în apartamente de bloc, în spaţii amenajate în incinta unor şcoli generale. Intenţia declarată este oferirea de condiţii mai bune copiilor, precum şi reducerea cheltuielilor de întreţinere a şcolilor.