Un bărbat a murit, iar altul a fost rănit în urma intoxicării cu fum, în această dimineaţă la Avicola Codlea, din judeţul Braşov. Victima se numeşte Nicolae Lupu şi are 58 de ani. Conform informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Liviu Naghi, victima a intrat dimineaţă, în jurul orei 10.00, într-o hală pentru pui, aflată în curs de amenajare, unde din cauze necunoscute încă, cinci baloturi de paie luaseră foc şi ardeau mocnit, degajând foarte mult fum.
„Din cauza fumului, tehnicianul şi-a pierdut cunoştiinţa şi ulterior a murit. Al doilea tehnician, Constantin Matei, tot de 58 de ani a suferit o intoxicaţie uşoară şi a fost transportat la spital ", a declarat Naghi.
Incendiul a fost stins prin intervenţia Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă Codlea. Oficiali de la ISU Braşov au precizat că nu au fost solicitaţi să intervină. Echipajul SMURD nu a fost lăsat să intre în incinta unităţii, pentru a acorda primul ajutor persoanei rănite.
Rănitul este internat în prezent la Spitalul Județean Brașov și starea lui este stabilă.
Cazul este anchetat de procurorii de pe lângă Parchetul Braşov.