Compania Mobi-Lux Team din Borsa Maramures, care activeaza in domeniul productiei de tamplarie PVC si care a rulat anul trecut afaceri de aproape 200.000 de euro, va obtine de la Uniunea Europeana aproape 155.000 de euro pentru dezvoltarea unei fabrici de lemn si implicit cresterea capacitatii de productie, in urma depunerii si aprobarii unui proiect in cadrul Programului Operational Regional (POR), operatiunea "Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor".
"Vom achizitiona echipamente pentru o fabrica de lemn si pentru activitatea de tamplarie. De asemenea intentionam sa dezvoltam si case de lemn. Suntem abia la inceputul demararii proiectului, asteptam sa se semneze contractul pentru utilaje", a declarat Ioan Timis, proprietarul si administratorul companiei, care a fost infiintata in 2006.
El mai spune ca daca la inceputul anului trecut, cand a depus proiectul pentru fonduri europene, conditiile din piata erau stabile, acum se confrunta cu efectele crizei financiare. "Daca as fi fost chemat sa semnez contractul mai devreme, in decembrie anul trecut sau in ianurie anul acesta, probabil ca nu m-as mai fi prezentat si as fi renuntat la banii europeni. Desi vom investi foarte multi bani in dezvoltare, sunt sigur ca vom avea probleme cu desfacerea", a precizat el. Administratorul firmei a depus proiectul "Dezvoltarea economica a Mobi-Lux Team" in sesiunea de anul trecut in cadrul Programului Operational Regional (POR), operatiunea 4.3 "Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor". Acest proiect a fost realizat cu ajutorul unei firme de consultanta in fonduri europene si a fost aprobat anul acesta.
"De la depunerea proiectului s-au schimbat multe lucruri in piata si avand in vedere ca in realitate contributia mea va ajunge la aproape 50% din valoarea proiectului din cauza cheltuielilor cu dobanzile si a altor cheltuieli, nu stiu cat de mult ne