Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stancu militează pentru externalizarea a încă două servicii din Spitalul Judeţean

Publicat in Vocea Brailei, marți 11 august 2009 ·

* serviciile vizate sunt cele de întreţinere şi de curăţenie * el spune că şi-a schimbat opinia, în urma unei analize a cifrelor * Stancu are planuri mari şi cu lifturile şi cu refacerea corpului B al Spitalului Judeţean

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, se ocupă în continuare de coordonarea schimbărilor operate la Spitalul Judeţean, începute cu înlocuirea managerului, continuate cu modificarea restului echipei de conducere. Mai nou, Stancu este implicat în stabilirea noii organizări a activităţii în spital şi a priorităţilor în ce priveşte proiectele şi obiectivele pe termen scurt şi mediu: "Vom băga mulţi bani în sănătate şi sunt de acord, în principiu, să lucrăm cu medicii care sunt în limitele de vârstă legale, dar încercăm să readucem doctori la Brăila, în special dintre cei care sunt brăileni, avem în vedere deja câteva nume.

Vom discuta în zilele următoare cu ei şi împreună cu domnul primar, încercăm să le asigurăm şi locuinţe de serviciu. M-am gândit şi la o locaţie, vrem să facem două blocuri de locuinţe de serviciu pe ANL, unul de 16 apartamente cu două camere, iar altul, cu 32 de garsoniere. Nu putem să rezolvăm problema dacă nu facem undeva în preajma spitalului aceste locuinţe, ei trebuie să fie acolo, aproape, pentru că se fac gărzi, sunt urgenţe, etc. Discutăm despre medici care vor veni să preia secţii, pentru care e nevoie de locuinţe sociale, dar şi de câţiva medici de marcă de la nivel naţional care să vină să opereze la Brăila, după ce vom face Centrul de Imagistică şi două săli de operaţie moderne. Vom aduce aparate de ultimă oră, pe linie medicală".

"Vreau să avem toate lifturile schimbate la Spitalul Judeţean anul acesta"

Preşedintele CJ a precizat că în ultima perioadă s-a făcut o analiză a activităţii şi a modului de organizare de la Spitalul Judeţean şi s-au desprins şi nişte concluzii

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Cod roşu de grindină şi vijelii în judeţele Iaşi şi Neamţ

BusinessMagazin acum 15 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o avertizare cod roşu de vijelii şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi.

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 19 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

Wizz Air, anunț de ULTIMĂ ORĂ! Compania suspendă zborurile către o destinație de lux, adorată de români, începând de la 1 septembrie 2025

Cancan acum 11 minute
Wizz Air face o schimbare majoră și renunță la zborurile către o destinație de lux apreciată de români. Compania low-cost din Europa a decis să se concentreze din nou pe piețele din Europa Centrală și de Est. Wizz Air este una dintre cele mai mari c

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Dolj: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a ameninţat un poliţist / Agentul fusese chemat deoarece bărbatul respectiv avea un conflict cu soţia sa

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj pentru 24 ore, după ce a provocat un scandal şi s-a certat cu soţia sa, iar apoi l-a ameninţat pe poliţistul chemat să calmeze situaţia. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°