Pentru banii neridicaţi de la Poştă, reprezentantul legal trebuie să facă cerere la Agenţia Judeţeană de Prestări Sociale. Vechiul sistem de distribuire a alocaţiilor pentru copii e preferat de băimăreni. Sistemul de distribuire a alocaţiilor de stat pentru copii prin poştă dă tot mai multe bătăi de cap părinţilor. Aceştia trebuie să se prezinte la oficiul poştal de care aparţin, cel mai târziu cu două zile lucrătoare înainte de finalul lunii, pentru a ridica cei 42 de lei care reprezintă alocaţia de stat pentru copil. În cazul în care nu s-au prezentat până la această zi, alocaţia este returnată.
Dacă trei luni la rând nu se prezintă la poştă pentru a ridica alocaţia, aceasta se suspendă, după cum afirmă Gabriela Hofer, directorul coordonator al Agenţiei Judeţene de Prestări So ciale (AJPS) Maramureş.
Bani pierduţi, puţin câte puţin
Dacă alocaţia nu se ridică într-o lună, ca şi în situaţia în care plata alocaţiei a fost sistată, banii nu sunt pierduţi, ci pot fi recuperaţi. Pentru aceasta însă, reprezentantul legal al copilului trebuie să depună la sediul AJPS o cerere pentru retrimiterea sumei. „Pentru cei care au fost scoşi din plată este un tip de cerere, iar pentru cei care au pierdut doar pe o lună alocaţia, e un alt tip de cerere, mult mai simplă”, a mai precizat Gabriela Hofer. De asemenea, solicitantul va prezenta o copie după actul de identitate, după care banii vor fi retrimişi prin poştă şi va putea merge să-i ridice în luna următoare. Cei mai mulţi dintre părinţii care ratează banii pe o lună nu mai merg să-i solicite. În cea mai mare parte, ei spun că pentru 42 de lei, drumul până la sediul AJPS şi timpul pierdut sunt un efort prea mare.
„Am pierdut până acuma banii pe vreo trei luni. De fiecare dată m-am gândit că pentru banii ăştia nu merită să-mi pierd vremea completând cereri şi aşteptând la uşi. Dar acu