Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Maşinărie de vot la Consiliul Judeţean (VIDEO)

Publicat in Adevarul, marți 11 august 2009 ·

Consilierii judeţeni s-au regrupat în două tabere. Prima, care a decis schimbarea lui Victor Chirilă din funcţia de vicepreşedinte şi înlocuirea lui cu Cosntantin Şerban, şi cea de a doua, condusă de preşedintele Constantin Simirad, care a fost împotrivă. Dicuţiile şi parlamentările de la şedinţa de astăzi au durat mai bine de două ore. În tot acest timp, Simirad a încercat pe toate căile să-şi convingă cei 26 de adversari din consiliu să renunţe la şedinţa extraordinară pe care au convicat-o.

 „Şedinţa nu este legală pentru că nu s-a respectat termenul legal şi pentru că nu am văzut proiectele în timp. Nu trebuie să apară numele meu aici, iar eu nu am semnat nici un document. Vom ataca în contencios administrativ numirea lui Şerban ca vicepreşedinte“ , a spus Simirad revoltat.

Şi alegerea comisiei de validare a fost cu scandal. În cele din urmă, preşedintele Constantin Simirad s-a postat lângă cabinele de vot şi a înmânat personal buletinele şi chiar un pix consilierilor prezenţi în sală.

 Constantin Şerban a fost ales vicepreşedinte cu 23 de voturi pentru, unul împotrivă şi nici o abţinere. Hotărârea nu va fi atacată în contencios administrativ.

Urmăriţi imagini cu votarea:

Get the Flash Player to see this player. url=/editor_files/Flash/Locale/Iasi/dumitrita/film simirad vot.flv iurl=/editor_files/Image/locale/iasi/dumitrita/simirad cu buletinele.jpg width=400 height=350 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi: Faptul că am văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei reprezintă USR / Am văzut foarte mulţi looseri, colegi care îmi datorează locul în Parlament / Nu aştept recunoştinţă, pentru loialitate mi-am luat un câine

News.ro acum 3 ore
Elena Lasconi a ieşit, miercuri, într-o conferinţă de presă, după anunţul conducerii USR că îi retrage sprijinul pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, ea afirmând că faptul că a văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei

Ciolacu: O nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii. Vor fabrica componente pentru aeronave de pasageri şi au ales România pentru poziţia strategică între Est şi Vest

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că o nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii, care va fabrica componente pentru aeronave de pasageri, el precizând că au ales România

Rusia declară indezirabili doi diplomați români la Moscova. Ripostă la o decizie a MAE român

HotNews acum 26 minute
Ministerul rus de Externe l-a convocat miercuri pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova, Liliana Burda, pentru a-i înmâna o notă prin care Rusia aduce la cunoştinţă faptul că îi declară „indezirabili” („personae non gratae”) pe ataşatul pe

Ciolacu: Majorăm cu 40% prima anuală acordată deţinătorilor de terenuri pe care sunt efectuate împăduriri sau reîmpăduriri prevăzute în PNRR. Obiectivul este ca la sfârşitul lui 2026 să împădurim circa 28 de mii de hectare

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că Executivul majorează cu 40% prima anuală acordată deţinătorilor de terenuri pe care sunt efectuate împăduriri sau reîmpăduriri prevăzute în PNRR, obiectivul fiind ca, la sfârşitul lui 2026, să împădu

UPDATE - China ripostează cu mărirea tarifelor la 84% pentru mărfurile americane. Pieţele europene îşi adâncesc scăderea după anunţul Beijingului. Preţul petrolului scade sub 60 de dolari / Prima reacţie din SUA

News.ro acum 2 ore
Ministerul de Finanţe al Chinei a anunţat tarife suplimentare de 84% pentru toate bunurile importate din SUA, crescând de la 34 la sută cu cât erau taxate înainte, informează BBC. Anunţul vine în condiţiile în care Beijingul promisese că va riposta

Rabla 2025 – Ministrul Mediului a anunțat cât va fi subvenția acordată celor care-și iau mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Subvenția pentru cei care-și iau mașini electrice prin programul Rabla a fost de 5.100 euro anul trecut, iar anul acesta va crește la 7.500 de euro valoarea ecotichetului, după ce în 2024 vânzările s-au prăbușit. Ministrul Mediului a declarat miercu

Un tramvai a lovit 5 mașini în București și un om a fost rănit. Vatmanul a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 3 ore
Accidentul a avut loc miercuri, la intersecţia Calea 13 Septembrie – strada Mihail Sebastian, din sectorul 5 al Capitalei. Tramvaiul a lovit cinci autovehicule, iar pasagerul uneia dintre maşini a fost rănit, anunță Brigada Rutieră. „La data de 09 a

Toată țara, sub cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic. ANM anunță un nou episod de vreme deosebit de rece

HotNews acum 7 ore
Meteorologii au emis miercuri dimineață alerte cod galben şi cod portocaliu de vânt și viscol în toată țara, valabile pentru ziua de joi. În același timp, meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol până v

VIDEO Ilie Bolojan, prezent la lansarea programului lui Crin Antonescu: „Preşedintele ţării noastre are nevoie de trei lucruri importante”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a fost, miercuri, la lansarea programului prezidențial al lui Crin Antonescu, afirmând despre candidatul coaliției că are încredere că poate fi un preşedinte „decent, care îi respectă pe români de-adevăratelea”. Î

TVR anunță dezbatere electorală finală, pe 29 aprilie, la Palatul Cotroceni

HotNews acum 3 ore
Televiziunea Română a anunţat miercuri că va organiza, pe 29 aprilie, dezbaterea electorală finală „Un Preşedinte pentru România” cu candidaţii din turul I al alegerilor prezidenţiale, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni. „Televiziunea Română va

Vremea

București
acum

12°
mie.

1°/13°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/10°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

0°/6°
sâm.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

-2°/10°
joi

-0°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

5°/11°
Timisoara
acum

12°
mie.

-1°/12°
joi

-0°/11°
vin.

1°/16°
sâm.

8°/15°