Mai toată lumea s-a declarat satisfăcută de eliberarea jurnalistelor Laura Ling şi Euna Lee, însă foarte puţini au luat în considerare şi efectele pe termen lung ale călătoriei pe care Bill Clinton a făcut-o în Coreea de Nord. Impulsul de a salva două tinere jurnaliste de la o pedeapsă de 12 ani de muncă silnică, din gulagul Coreei de Nord, este cu siguranţă unul puternic. Totuşi, acum că scopul a fost atins, trebuie să găsim un echilibru între emoţiile momentului şi precedentul ce ar putea marca viitorul.

Este inerent faptul că în unele situaţii în care sunt luaţi ostatici, condiţia umană ne face să gândim mai degrabă cu inima decât să abordăm o judecată politică realistă. Pe de altă parte, în orice moment există milioane de cetăţeni americani care călătoresc sau care locuiesc în afara graniţelor ţării. Cum sunt ei protejaţi?

Nu cumva lecţia acestui episod este aceea că orice grupare teroristă sau orice guvern ostil poate cere o întâlnire simbolică cu un oficial american de prim-rang? Mai mult, ei ar putea ameninţa cu tratamente groaznice un cetăţean american, dacă acest lucru nu se întâmplă. Dacă se va spune că acest caz este unul special, din cauza capabilităţilor nucleare, atunci acest lucru creează cumva o încurajare a proliferării?

Contextul contează. În urmă cu mai puţin de şase luni, Phenianul a realizat un test nuclear şi a terminat de construit producerea unei arme cu plutoniu, cu toate că acest lucru viola o înţelegere semnată în februarie 2007, la Beijing. Mai recent, Coreea de Nord a refuzat vizita noului trimis american responsabil cu dosarul nuclear nord-coreean. Phenianul a respins mai multe rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU şi nu doreşte nici păcar să se întoarcă la negocieri alături de Statele Unite, Coreea de Sud, China, Japonia şi Rusia.

Vizita unui fost preşedinte, care este căs