Autorităţile au promis că vor lua măsuri în cazul magazinului de pui care a împuţit intersecţia Calea Crângaşi cu Bulevardul Constructorilor. Cu toate că unitatea comercială este închisă de aproape o săptămână, carnea din frigider şi ouăle lăsate pe tejghea au umplut toată zona cu un miros îngrozitor.
Reporterii “Adevărul de Seară” au depus astăzi o plângere la Direcţia de Sănătate Publică, legată de cazul magazinului pe Calea Crângaşi. Reprezentanţii acestei instituţii ne-au asigurat că se va face un control la unitatea comercială despre care s-a făcut sesizaarea.
”Inspectorii de control în sănătate publică vor efectua un control cât de repede posibil, în funcţie de ordiea sesizărilor pe care le primim şi noi ”, a declarat pentru “Adevărul de Seară” Cristina Tase, reprezentant al Biroului de Presă al instituţiei.
Locuitorii din zonă s-au plâns ziariştilor
La sfârşitul săptămânii trecute, pe mailul redacţiei ziarului nostru am primit o sesizare din paretea unora dintre locatarii blocului de pe Calea Crângaşi 26-28 despre faptul că de la magazinul de pui de la parterul clădirii vine un miros straniu.
Magazinul de pui, potrivit celorlalţi comercianţi din zonă, a fost închis în urmă cu aproape o săptămână. În unitatea comercială mai este un frigider în care este depozitată carne de pui, iar pe tejghea sunt câteva cofrage de ouă.
De miercurea trecută, de când magazinul nu a mai funcţionat, aceste alimente au început să degaje un miros insuportabil. Cu toate acestea, nimeni din cartier nu a făcut plângere la vreo autoritate competentă.
Control în 48 de ore
Ieri după-amaiază, reporterii “Adevărul de Seară” s-au deplasat la faţa locului pentru a vedea care este situaţia. În timp ce discutam cu administratorul clădirii şi cu o parte dintre comercianţii din zonă, un bărbat ne-a spus că nu avem voie să facem poze acolo. Ameninţăr