Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O bătrână a returnat bibliotecii o carte împrumutată înainte de război

Publicat in Adevarul, marți 11 august 2009 ·

O femeie în vârstă de 83 de ani a înapoiat o carte unei biblioteci din estul Londrei, pe care o împrumutase în timpul celui de-al doilea Război Mondial, relatează BBC. Iris Chadwich, cea care a împrumutat cartea cu partituri din opereta "Rose Marie" de la Biblioteca  Cubitt Town, în 1939, ar fi trebuit să plătească astăzi o taxă de întârziere a înapoierii în valoare de 2.500 de lire. Când a luat volumul de la bibliotecă se percepea o taxă de 10 peny pentru fiecare zi de întârziere de la data stabilită pentru înapoiere.

După şapte decenii, timp în care volumul a stat pe taburetul din faţa pianului la care studia în copilărie, Chadwich a găsit-o când făcea curat în casă. În primul moment s-a gândit să o doneze unui organizaţii de c aritate, dar imediat şi-a dat seama că cel mai corect ar fi să o înapoieze bibliotecii de la care a împrumutat-o când era copil. "Am luat-o în braţe după mult timp, m-am bucurat mult că am găsit-o, pentru că pur şi simplu este parte a copilăriei mele. Tot atunci mi-am amintit şi de profesorul de pian la a cărui sugestie am împrumut partiturile de la bibliotecă ."

În momentul de faţă biblioteca de la care a fost împrumutată cartea nu mai percepe o taxă pe fiecare zi de întârziere, ci pur şi simplu nu îi mai permite să împrumute cărţi timp de trei luni de zile celui care nu a adus volumul la timp. 

Reprezentantul bibliotecii Rofique Ahmed a comentat gestul femeii ca fiind " cea mai bună dovadă că niciodată nu e prea târziu să înapoiezi o carte ".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu promite reduceri record de cheltuieli la Guvern: Eliminăm 1800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții din subordine

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi că va demara „cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcționare din istoria Guvernului”. „Eliminăm 1800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții aflate în subordine și coor

Ciolacu: Este un circ total să-mi dau demisia. Miza este ruperea alianței și candidatul unic Crin Antonescu

HotNews acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu a susținut joi, înaintea ședinței de guvern, că presiunile care se fac pentru a-și da demisia din funcția de premier au ca miză ruperea alianței PSD-PNL-UDMR și susținerea lui Crin Antonescu drept candidat unic la prezidenți

Prim-ministru: Nu ne atingem de cota unică şi de TVA, avem încredere în potenţialul nostru de creştere economică / Un grup german şi-a anunţat intrarea în România

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat joi, la începutul şedinţei de Guvern, că TVa şi cota unică nu vor fi modificate şi că un grup german şi-a anunţat intrarea în România, ceea ce, în opinia sa, arată încredere în economia românească. ”Am stabil

Suspecții vizați de perchezițiile DIICOT de la Penitenciarul Poarta Albă, aduși la Tribunalul Constanța! (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 27 minute
În urma perchezițiilor efectuate ieri, 19.02.2025, de către DIICOT la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, șase suspecți au fost aduși astăzi, în fața magistraților Tribunalului Constanța, cu propunere legală. Oficial de la Penitenciar

Laura Vicol s-a întors la avocatură după eliberarea din arest. Cum s-a fotografiat la revenirea în barou FOTO

Ziare.com acum o ora
Fosta președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, a anunțat joi, 20 februarie, că revine la avocatură, la scurt timp după eliberarea sa din arest preventiv în dosarul legat de scandalul Nordis. Anunțul a fost făcut printr-o p

Ciolacu, despre negocierile privind Ucraina: Importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina. Şi se poate ajunge la pace doar cu ajutorul SUA

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la începutul şedinţei de Guvern, referindu-se la negocierile de pace privind Ucraina că importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina

Ministerul Apărării, „alertă fake news” privind mesaje masive distribuite pe TikTok și Facebook despre legea „anti-drone”: „Se încearcă inducerea panicii”

HotNews acum o ora
Adoptarea de către Parlament a legii care permite armatei să doboare dronele ce pătrund în spațiul aerian al țării și a legii privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor militare în țară a generat o campanie masivă de dezinformări și informaț

Guvernul francez confirmă o vizită a lui Macron în SUA ”săptămâna viitoare”

G4Media acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să efectueze ”săptămâna viitoare” o vizită la Washington, anunţă joi ministrul francez delegat însărcinat cu Europa Benjamin Haddad la postul LCI, transmite News.ro. Benjamin Haddad confirmă astfel declar

Iohannis va primi un apartament în vilă

Mediafax acum 28 minute
Fostul preşedinte Klaus Iohannis va primi un apartament la vilă, a declarat, joi, premierul Marcel Ciolacu, potrivit unor surse guvernamentale. Klaus Iohannis va primi un apartament în vilă şi nu o vilă întreagă. Deocamdată nu sunt gata documentele

Trump avertizează că ”nu este așa departe” Al Treilea Război Mondial. Angajamentul asumat de liderul SUA

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, 19 februarie, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „Al Treilea Război Mondial” nu este „aşa departe”, relatează CNN. „În în

Vremea

București
acum

-0°
joi

-11°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

joi

-6°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

joi

-4°/2°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°