* alături de ei se vor afla şi poliţiştii din Galaţi şi Vrancea, afiliaţi Sindicatului ProLex, care vor deschide astfel seria de proteste faţă de neplata unor drepturi salariale * ei vor participa, în perioada 17-21 august, şi la protestele organizate de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual
Poliţiştii brăileni, afiliaţi Sindicatului ProLex, vor picheta astăzi, între orele 10.00 şi 12.00, sediul Prefecturii Galaţi, alături de colegii lor din Galaţi şi Vrancea, deschizând astfel seria de proteste faţă de neplata unor drepturi salariale. Protestele se vor derula în mai multe judeţe din ţară, dar şi în Capitală, unde aproximativ o mie de poliţişti se vor afla în Piaţa Revoluţiei. Ieri, reprezentanţii Sindicatului au instalat o casă de carton în faţa Teatrului Naţional, încercând să atragă atenţia asupra situaţiei în care se găsesc unii poliţişti, pentru că nu li s-a plătit compensaţia de chirie. Preşedintele ProLex, Vasile Lincu, a declarat pentru NewsIn că aşteaptă din partea Guvernului stabilirea cât mai urgentă a unor priorităţi clare care să-i vizeze pe oamenii legii şi consideră că "negăsirea unor soluţii pentru ca poliţiştii să-şi primescă la timp drepturile salariale este o gravă problemă care poate afecta ordinea şi siguranţa publică".
Sindicatul ProLex va participa, în perioada 17-21 august, şi la protestele organizate de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, unde sute de poliţişti vor picheta, zilnic, sediul Guvernului, Palatul Cotroceni, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor, sediile Prefecturilor şi Inspectoratelor de Poliţie din întreaga ţară. "Acţiunile de protest se vor desfăşura, zilnic între orele 10.00 şi 12.00, perioadă de timp în care poliţiştii îşi vor lua ore libere în contul orelor suplimentare lucrate deja. Vor fi aproximativ 6.000 de poliţişt