La malul Mării Negre, soarele lui august 1989 păleşte peste nisipul amintirilor în care se scriu şi se şterg poveşti, păleşte peste digul de la Mangalia, peste muzica de pe terasa cazinoului din Constanţa, peste hotelurile triste ridicate în anii ultimelor "cuceriri ale socialismului", peste bucuriile şi amărăciunile ascunse prin camere în care "oameni ai muncii" ascultă marea şi "Radio Vacanţa" visând sau uitând sa mai viseze la libertatea de dincolo de orizont... La malul mării, soarele apune peste Teatrul de Vară din Mamaia şi peste scenele improvizate, unde actorii de la Bucureşti, şi nu numai, veneau să le aducă oamenilor poveşti.
De stagiunile de vară de la malul mării îşi aminteşte acum cu nostalgii frumos ascunse în spatele cuvintelor actriţa Ileana Stana Ionescu. De stagiunile de vară şi de un spectacol cu un destin special, care i-a rămas aproape de suflet, "Idolul şi Ion Anapoda". Un spectacol care s-a jucat zece ani, din stagiunea 1979-1980, când a avut premiera la Sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti, şi până la sfârşitul lui 1989, aşa cum arată condicile din arhiva Teatrului Naţional şi amintirile celor care i-au dat viaţă. De ce un spectacol cu un destin special? Pentru că timp de zece ani a fost unul dintre frumoasele refugii pentru spectatorii care intrau în sălile de teatru, într-o poveste caldă de iubire, într-o lume în care zâmbetul era viu şi în care Bucureştiul lui G. M. Zamfirescu era adus pe scenă cu forţa delicată cu care regizorul Ion Cojar şi-a construit întotdeauna spectacolele. Iar acum, după 20 de ani... povestea lui Ion Anapoda vă dă din nou întâlnire pe aceeaşi scenă a Naţionalului, în regia aceluiaşi Ion Cojar şi cu o parte din distribuţie păstrată.
"Spectacolul ăsta a fost ceva miraculos", îşi aminteşte actriţa Ileana Stana Ionescu, cea care a jucat acelaşi rol în ambele montări, cea de acu
