Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nica a promis ca vor fi platite salariile politistilor

Publicat in Romania Libera, marți 11 august 2009 ·

Ministrul Administratiei si Internelor, Dan Nica, i-a asigurat marti pe reprezentantii Sindicatului National al Politistilor si Vamesilor "Pro Lex", care au protestat in fata sediului MAI, ca plata salariilor politistilor va fi asigurata pana la sfarsitul anului, banii urmand sa fie obtinuti la rectificarea bugetara din aceasta toamna, potrivit Agerpres.

Presedintele Sindicatului National al Politistilor si Vamesilor "Pro Lex", Vasile Lincu, a sustinut, la finalul intalnirii cu ministrul Administratiei si Internelor, ca, in prezent, politistii au asigurate salariile doar pana in luna octombrie.

Pe de alta parte, presedintele Pro Lex a afirmat ca ministrul Dan Nica nu a putut da un raspuns cu privire la amanarea de la plata a celorlalte sporuri.

"Mai grav este ca, pe zi ce trece, deficitul de personal creste, iar oamenii nu isi mai pot lua zile pentru refacerea capacitatii de munca. De aceea, nu vom mai face ore suplimentare decat din dispozitia scrisa a ministrului", a declarat Lincu.

Liderul Pro Lex s-a aratat nemultumit si de raspunsul primit de la ministru cu privire la solicitarea de a sustine, prin Ordonanta de Urgenta, modificarea Statutului politistului.

"Am solicitat sprijin politic din partea MAI pentru a sustine aceasta ordonanta si ni s-a spus ca trebuie sa ne adresam Corpului National al Politistilor, o asociatie care nu apara interesele politistilor", a sustinut Lincu.

Protestul sindicalistilor din Pro Lex, la care au participat aproximativ 300 de politisti, s-a incheiat la ora 12,00.

O delegatie a sindicalistilor s-a intalnit cu ministrul Dan Nica pentru a-i prezenta o lista cu revendicari.

Cateva sute de politisti, membri ai Sindicatului Pro Lex, au protestat in fata sediului Ministerului Administratiei si Internelor, solicitand rezolvarea problemelor financiare si logistice pe care le int

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 2 ore
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°