Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tentativa de resuscitare a benzilor desenate

Publicat in Jurnalul, marți 11 august 2009 ·

O casă veche şi frumoasă pe Strada General Praporgescu nr. 31, o cafenea sub o boltă deasă de viţă-de-vie cu struguri ale căror forme sunt deja conturate precum o hartă şi... o librărie. Una mică, dar inedită, şi specială pentru că are statutul de a fi deocamdată singura din ţară cu acest profil. Este dedicată exclusiv benzilor desenate.

Librăria Jumătatea Plină aparţine asociaţiei cu acelaşi nume (fondată în 2005, în Franţa) şi este condusă de doi tineri români mai puţin interesaţi de câştigurile financiare, dar pasionaţi de artă: Anamaria Pravicencu (33 de ani) şi Octav Avramescu (32 de ani). Privită ca pe o afacere, librăria deschisă acum vreo două săptămâni în Bucureşti este neprofitabilă şi asta pentru că la preţurile cărţilor expuse (nu foarte multe) nu se adaugă nici o taxă în plus faţă de preţul cu care au fost achiziţionate din străinătate. "Este ca şi cum ai cumpăra cartea direct de pe raft, de acolo", spune Anamaria. Adică din Franţa, Anglia, Belgia sau Canada. Dezideratele lor sunt cu totul altele: deschiderea tinerilor către o formă de artă care la noi în ţară, cel puţin, nu este atât de promovată: banda desenată. Şi departe de a fi un fenomen care să facă valuri în jurul său, în România, banda desenată, studiată în detaliu, poate trezi un interes aparte.

PERSEPOLIS, CEA MAI SCUMPĂ BD

Spaţiul intim al librăriei adună autori de BD-uri străini, dar şi români, iar rafturile oferă amatorilor romane povestite în imagini, romane autobiografice, jurnale de război sau de călătorie. Dacă la deschiderea librăriei s-a pornit cu un număr de 150 de titluri, acum s-au vândut mai bine de jumătate dintre ele, însă amatorii BD-urilor nu trebuie să se alarmeze, pentru că aprovizionarea se va face destul de des şi chiar la cerere. Cea mai ieftină carte este în jur de 10 lei, iar cea mai scumpă costă 135 de lei (Persepolis).

Lib

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cât costă rochia purtată de Elena, soția lui Ianis Hagi, la nunta Kirei cu Thomas Ferfelis. Este realizată din mătase satinată luxoasă

Cancan acum 29 minute
Elena, soția lui Ianis Hagi, a strălucit la nunta cumnatei sale. Tânăra graviduță a atras toate privirile, alegând o rochie de la un renumit brand, care i-a lăsat la vedere burtica. Bineînțeles, prețul ținutei este și el pe măsură. Află, în articol,

Elena Udrea, internată în spital. Ce spun medicii despre starea de sănătate a fostului ministru

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, are probleme de sănătate și a fost internată la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești. Udrea este în stare stabilă și se află internată pe secția de Chirurgie, unde este supusă mai multor investigații

România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna

Adevarul acum o ora
Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz.

Copac prăbușit peste două persoane în municipiul Brașov. Un tânăr a murit

HotNews acum o ora
Un arbore a căzut peste doi oameni, duminică, în municipiul Brașov, iar unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a murit în urma incidentului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov. ISU Brașov spune că, în jurul o

AVARIE pe calea ferată între stațiile Sinaia și Bușteni. Un copac a căzut pe infrastructura feroviară / Circulația întreruptă

Gandul acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că la ora 13:37, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, un copac căzut pe infrastructura feroviară, a afectat linia de contact între stațiile Sinaia și Bușteni, pe ambele fire de ci

O femeie din Brăila a fost ucisă în bătaie de soț. Agresorul, arestat preventiv pentru 30 de zile

Adevarul acum 26 minute
O femeie din județul Brăila, a fost ucisă în bătaie de soțul ei, care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce un apropiat a alertat autoritățile.

David Popovici, după Europenele U23 - „Momentan nu am deranjat pe nimeni, dar îmi doresc să deranjez pe cât mai mulți”

Ziua Constanta acum 2 ore
David Popovici s-a întors în România după Europenele U23, la care a cucerit trei medalii, două de aur și una de bronz, și a oferit primele impresii despre evoluția sa. Înotătorul a declarat că și-a îndeplinit așteptările, iar acum își dorește să „de

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 30 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vești bune pentru șoferi! Se deschide circulația pe Lotul 3 A0 Sud. Legătură directă de la Constanța la Curtea de Argeș

Ziua Constanta acum 52 minute
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că de luni, 30 iunie 2025, începând cu ora 17:00, Lotul 3 al A0 Sud va fi accesibil șoferilor. Odată cu această inaugurare, șoferii vor putea circula pe autostradă de la Constanța până la Curtea de Argeș,

David Popovici, la revenirea în țară după CE U23: „Încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european, notează News.ro. Urmăreș

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

19°/34°
mar.

20°/29°
mie.

17°/30°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/26°
lun.

16°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

22°/27°
mar.

19°/25°
mie.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/27°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

17°/36°
mar.

19°/32°
mie.

16°/36°