Circulăm des în coloană, iar păstrarea unei distanţe de siguranţă între vehicule e chintesenţa menţinerii fluenţei şi siguranţei traficului. Din ce în ce mai des, accidentele grave sunt „produse“ de cei care nu circulă corect în coloană. Duminică, 19.07.2009, 259 de maşini au fost antrenate într-un accident pe una dintre autostrăzile Germaniei, rezultând 66 de răniţi, dintre care zece în stare critică. Acest accident ne demonstrează că 259 de şoferi au circulat la o distanţă prea mică faţă de autoturismul din faţă. Nu unul, nu doi, ci sute. Nu pe un drum secundar, ci pe autostradă, acolo unde animalele nu se plimbă pe carosabil pentru că plasele nefurate le împiedică, adică tocmai acolo unde nu ai avea de ce să frânezi brusc. Şi totuşi s-a întâmplat.
Cerinţele legii
OUG nr. 195/2002 ne obligă, dacă circulăm în spatele unui vehicul, „să păstrăm o distanţă suficientă faţă de acesta, pentru evitarea coliziunii“, reluată în Regulament cu completarea că trebuie să putem evita coliziunea cu vehiculul din faţă inclusiv când „conducătorul acestuia reduce brusc viteza sau opreşte în mod neaşteptat“.
Realităţile fizicii
Spaţiul de frânare creşte exponenţial în funcţie de viteză, mai exact, creşte cu pătratul vitezei. Studiile au relevat că distanţa între autovehicule trebuie să fie egală cu distanţa parcursă în timpul de reacţie necesar. Evaluat la 2 secunde, acest timp ne dă următoarele distanţe: la 30 km/h = 16,6 m, la 50 km/h = 27,8 m, la 70 km/h = 38,8 m şi la 90 km/h = 50 m.
Realitatea din trafic
Mulţi, prea mulţi nu păstrează distanţa necesară pentru a evita coliziunea. Merg kilometri buni în spatele celui din faţă la doi-trei metri în situaţia în care nu pot depăşi. Mergând în spate la distanţe de frânare nesigure, şoferul e închis într-un ciclu accelerare - frânare care-i uzează maşina inutil şi-i creşt