Curg valuri-valuri maşinile străine pe la vămile din Vest. Nu, nu sunt turiştii care au văzut spotul „Land of choice” al dnei Udrea, pe Eurosport, şi se grăbesc să se bucure de avantajele pe nedrept ignorate ale unui paradis turistic emergent. Sunt conaţionalii noştri, plecaţi, tot aşa, valuri-valuri, atunci când criza nu-şi arătase colţii şi când căpşunile spaniole nu mai pridideau să fie culese de marocani, fiind nevoie de sânge proaspăt în vinele economiilor occidentale.

Fenomenul nu are mai mult de zece ani. El a precedat intrarea noastră în Uniunea Europeană şi a marcat primul export de forţă de muncă, în special necalificată. Câteva judeţe în care sărăcia era cronică au livrat materia primă. Comune întregi au fost lăsate doar în grija bătrânilor şi a copiilor, maturii constatând că nu ar putea nicicând câştiga acolo cele câteva sute de euro pe care-i ofereau fermierii spanioli, portughezi, italieni sau chiar greci. A urmat apoi cel de-al doilea val - cel al constructorilor. Aceştia au avut avantajul de a nu lucra temporat, ca căpşunarii. Ei au fost primii care s-au gândit să-şi aducă şi familiile şi sunt cei care au format comunităţi masive de emigranţi. Ani întregi PIB-ul naţional s-a sprijinit pe banii trimişi de căpşunarii de toate soiurile acasă, la familii. Am fost inundaţi de valuta ce a echilibrat un buget care şchiopăta serios din cauza dezechilibrelor marcate ale economiei. O economie în care importurile depăşeau sistematic exporturile. Importul de cash a fost unul dintre pilonii pe care s-au sprijinit feluritele construcţii bugetare bazate pe „duduitul” unei economii destul de nesănătoase.

Criza a dat – cum era de aşteptat – o lovitură serioasă imigranţilor. Ei au fost primii de care întreprinzătorii occidentali s-au debarasat când şi-au reconsiderat bugetele. Cea mai mare lovitură a venit dinspre sectorul construcţiilor din