În cadrul unei emisiuni televizate, Crin Antonescu a declarat: "Eu nu vreau să fiu votat pentru că oamenii s-au săturat şi sunt enervaţi de Băsescu..." Crin Antonescu intenţionează să-şi păstreze onorabilitatea. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, domnia sa n-a reuşit să-şi scoată din piept acel mic, dar puternic, vierme al minciunii care, în limba română, se numeşte "politică".
Formularea cinstită era: "Eu nu vreau să fiu votat pentru că întreaga clasă politică s-a săturat şi este enervată de Băsescu..." Pentru că "oamenii" - cu nota asta generală şi generalizantă pe care vrea s-o imprime Crin Antonescu - nu s-au săturat de Traian Băsescu. În schimb, împotriva preşedintelui României clocoteşte o coaliţie de zile mari, cum nu s-a mai văzut până acum, formată din hoarde întregi de oameni politici, oameni de afaceri, tipi îngrijoraţi de dosarele pe care le au la CNSAS sau DNA, analişti politici şi, pur şi simplu, nulităţi entuziaste de toată mâna, de la micii tartori comunali până la şmenarii de cartier. Mă îndoiesc că un simplu cetăţean, preocupat să supravieţuiască de pe o zi pe alta şi înglodat în datorii, s-a săturat şi enervat pentru că Traian Băsescu este singurul preşedinte care a iniţiat o acţiune de condamnare a comunismului sau că a cerut Justiţiei să soluţioneze dosarele privitoare la marea corupţie. De asemenea, tot la fel mă îndoiesc că simplul cetăţean, analizând gafele pe care Traian Băsescu le-a făcut şi le face, trage concluzia că regimul comunist a fost unul legitim, drept şi bun sau că în România de astăzi nu există corupţie.
Adversarii lui Traian Băsescu nu mai sunt simpli adversari politici, simpli oameni de stat cu viziuni diferite. Lupta care se duce a devenit una personală, este lupta unui întreg sistem împotriva unui om. E drept că Traian Băsescu s-a format tocmai în sistemul împotriva căruia a încercat să lupte, şi spun "a în