Una dintre surorile fostului preşedinte american, John F. Kennedy, Eunice Kennedy, a murit, astăzi, la 88 de ani, după o săptămână petrecută în spital, în stare critică, anunţă CNN. Sursa: Reuters
Eunice Kennedy a înfiinţat Olimpiada specială pentru oamenii cu dizabilităţi, în 1968, şi şi-a consacrat viaţa apărării drepturilor persoanelor cu handicap mintal. Datorită ei, 3,1 milioane de persoane cu handicap pot participa la 228 de programe în 170 de ţări.
Ea este mama Mariei Shriver, soţia lui Arnold Schwarzenegger, fost star la Hollywood devenit guvernator al statului California.
Dintre cei nouă fraţi ai lui John Kennedy doar doi mai sunt în viaţă – Jean şi Edward. Eunice are cinci copii şi 19 nepoţi.
A scot la iveală secretul din familia Kennedy
În 1962 ea i-a convins pe membrii familiei Kennedy să facă public cel mai bine păzit secret al familiei, hanidcapul mental al uneia dintre surori, Rosemary.
În 2007, Eunice Kennedy a declarat că şi-a petrecut mare parte din viaţă luptând să facă din lume un loc mai bun pentru oameni cu dizabilităţi.