Pe bilet scrie apăsat: Bucureşti Nord 06.25, Neptun 11.25. Cinci ore pentru 260 de kilometri. În medie, 52 de kilometri pe oră. Îngrozitor pentru un tren rapid. Dar acceptabil în comparaţie cu ce se întâmplă pe Autostrada Soarelui, unde cozile ajung şi la patru kilometri. Vagoane noi, moderne, ca-n Occident. Au costat o groază de bani, dar merită. Uşi cu senzori, toalete curate, scaune comode, măsuţe pliante, prize la care să-ţi încarci telefonul sau laptopul. A, şi aer condiţionat, o adevărată binecuvântare când afară sunt 30 de grade.
Porneşte! Punctual ca-n Germania, silenţios ca-n Japonia. Măcar să nu facă mai mult de cinci ore, cât scrie pe bilet...
Se opreşte! Nici n-a ieşit bine din Bucureşti şi a încremenit. S-o fi întâmplat vreun accident, ceva? Vreo nenorocire, vreun cataclism? Staţi liniştiţi - zice conductorul –, se lucrează la terasament. Se consolidează. Păcat că se tot face asta de vreo patru ani...
Trece juma’ de oră şi încă mai vedem luminile Capitalei. Şi totuşi, ne urnim. Plecarea-i mai grea - ne facem curaj -, apoi totul merge brici. Odată lansaţi printre lanurile de porumb şi de floarea-soarelui, nimic nu ne mai poate opri!
Ba bine că nu! Glasul roţilor de tren amuţeşte tot mai des. Şi e al naibii de cald, iar aerul condiţionat s-a oprit definitiv. Prin Medgidia trecem la 10.51, deşi în Mersul Trenurilor scria 9.31. Dar ce mai înseamnă 80 de minute în ziua de azi?
În sfârşit, Constanţa! Ceasul arată 11.30. Trebuia să ajungem la 10.07. Nu-i nimic, poate recuperăm ceva de-a lungul litoralului. Oricum, nu mai e mult: între Constanţa şi Neptun sunt 35 de kilometri. O bagatelă pentru un rapid...
Ghinion: infernul abia acum începe. La Eforie Sud, trenul încremeneşte 45 de minute. Abia se pune în mişcare şi, la Costineşti, mai zăboveşte 45 de minute. De fiecare dată, pen
