Mai intai m-a bufnit rasul cand am vazut pe usa unei librarii de pe Magheru anuntul: „Nu avem cartile de la Adevarul!”. „Chiar asa se dau in vant romanii dupa cartile de la Adevarul?”, am intrebat-o pe vanzatoare. „Da, numai asta cer…”
M-am gandit apoi mai serios: pe de o parte, e un lucru imbucurator ca in Romania cartile se pot vinde ca painea calda; pe de alta parte, oare cum au ajuns la o astfel de cautare aceste carti? Sunt convins ca oamenii nu le cumpara, in general, ca sa le citeasca. 90% dintre ele cred ca decoreaza, frumos, bibliotecile, iar a le colectiona a devenit un trend. Multi le cumpara ca si cum ar aduna poze de la gumele cu surprize: sa nu ratez Tolstoi-ul de saptamana asta!
Problema cu aceste carti (si nu doar cu cele scoase de ziarul „Adevarul”) este ca sunt prost facute si ca, in unele cazuri, editorii le arunca pe piata fara minima decenta de a intreba despre drepturile de autor. „Adevarul” a primit o sumedenie de critici pe aceasta tema, a incalcarii copyright-ului fata de alte edituri si chiar fata de traducatori; vedeti doua exemple aici si aici.
Nu stiu cu ce ar trebui sa compar fenomenul cartilor de la „Adevarul”. Cu succesul literaturii de taraba, Sanda Brown, de la inceputul anilor ‘90? Din punct de vedere al calitatii editoriale, unele carti macelarite in acest circuit al bonusurilor pentru ziar se apropie sau sunt chiar sub standardele de atunci. Cu teapa casetelor video piratate, tot din acea perioada? In orice caz, cert este ca in Romania se pot vinde carti. Insa, in conditiile date, ar fi recomandabil ca in acele pachete sa fie puse doar copertele cartonate, cu titlul si numele autorului in caractere aurii. Ar fi mai onest, si rafturile bibliotecilor ar suferi mai putin…
Citeste si comenteaza pe Blog de jurnalist cultural. Mai intai m-a bufnit rasul cand am vazut pe usa unei librarii de pe
