Guvernul trebuie să accepte că sistemul public nu mai poate fi protejat de criză ca până acum. Banii din noua tranşă a FMI
riscă însă să mai acorde câteva luni de protecţie.
Prevederile noului acord cu FMI nu sunt nimic altceva decât expresia eşecului unei guvernări. O guvernare care şi-a propus să limiteze efectele unei crize financiare şi economice, pe care, desigur, nu a determinat-o şi de care nu e vinovat. Dar de care este responsabil. Responsabil, în sensul în care de opt luni acest acord este principalul, dacă nu singurul, act important de guvernare. Acordul a limitat efectele financiare ale crizei şi a adus o anumită stabilitate bugetară. Dar, evident, nu a fost suficient. Starea economiei a fost de la o lună la alta mai proastă şi încă nu se întrevede o îmbunătăţire. Starea finanţelor ţării nu a putut decât să urmeze ritmul împiedicat al economiei. Pe şase luni, guvernul a încercat să prezinte lucrurile în termeni liniştitori. De fapt, în timp ce economia gâfâia din greu, guvernul nu a făcut altceva decât să prezinte lucrurile în termeni liniştitori şi să se contreze pe mize mici între componenta PD şi cea PSD a guvernului. La şase luni, Ministerul Finanţelor a venit cu datele unui deficit în linie cu prevederile acordului, dar un deficit tras în temă, apărut ca urmare a unor plăţi împinse spre trimestrele următoare pentru a da bine în poză. La fel, şi veniturile bugetare au fost aduse la un minus 5% faţă de anul trecut.
Neaşteptat de bune, la prima vedere, dar, dacă se adaugă deflatorul PIB anual de vreo 10 procente, scăderea corelată este una realistă de 15%. Extrapolând această evoluţie, rezultă un minus de vreo 4 miliarde de euro la buget pentru anul acesta, un minus care spune clar că politica stabilităţii pe care guvernul şi-a propus-o a eşuat. De ce? Primul răspuns ţine de incapacitatea de a determina gravitatea crizei şi a efecte
