Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incendiul de la Zegujani nu a fost încă lichidat

Publicat in Adevarul, marți 11 august 2009 ·

Echipele de salvare de la Motru măsoară şi acum concentraţia de gaze din jurul digurilor După ce au construit digurile de izolare a focului, salvatorii au trecut la măsurarea temperaturii şi a gazelor. „Focul a fost izolat cu două rânduri de diguri pe ambele galerii, respectiv pe I 512 şi I 513, iar salvatorii măsoară concentraţia de gaze. În funcţie de scăderea concentraţiei de oxigen, se va stabili dacă focul mai este alimentat sau nu. La ora actuală, este o concentraţie foarte mică de oxigen, ceea ce ne dă speranţa că focul nu va mai fi activ mult timp“, ne-a spus Adrian Giurcău, şeful Protecţiei Muncii de la Mina Zegujani. Potrivit acestuia, activitatea în galeria afectată, situată la adâncimea de 1.600 de metri, a fost întreruptă până când echipele de intervenţie vor reuşi să stingă focul izbucnit din cauze încă necunoscute.

În acest moment, doi mineri asigură paza şi siguranţa gurei de mină pentru a împiedica intrarea persoanelor neautorizate în subteran, iar alţi doi ortaci sunt la suitorul de aeraj. Restul minerilor, în jur de 250, au fost trimişi de SNLO acasă, în şomaj tehnic, până la data de 13 septembrie.

Mina riscă să fie închisă

Potrivit preşedintelui sindicatului Cartel Alfa Mehedinţi, Rafael Norocel Ciorăscu, Mina Zegujani, în subteranul căreia s-a produs, pe 23 iulie, un incendiu care a condus la sistarea extracţiei de cărbune, riscă să fie închisă. „În cazul în care focul s-a extins dincolo de blindajele de izolare a sectorului avariat, unde au ars benzile transportoare, adică la stratul de cărbune, există riscul ca mina să fie închisă. S-a stabilit ca, pe 17 august, să se verifice acest lucru şi în funcţie de constatări să decidem ce este de făcut“, a precizat Ciorăscu.

În acest moment, stocurile de cărbune din Zegujani sunt foarte mari, iar livrările au scăzut în ultima vreme din cauza criz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 45 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 27 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°