Arhiva FP. Zilele acestea se aniversează şase decenii de când Convenţiile de la Geneva încearcă să protejeze civilii prinşi între forţe militare aflate în conflict deschis. Ediţia nr. 3 a FP România (aprilie/ mai 2008) arăta cine sunt noii atacatori ai drepturilor civililor – nu doar teroriştii, ci şi cei care luptă împotriva lor. Convenţiile de la Geneva îi protejază pe civili şi pe soldaţi de atrocităţile războiului. Însă aceste reguli de luptă, câştigate cu mare greutate, şi-au pierdut forţa din cauza unui dezechilibru: Teroriştii le ignoră, iar guvernele le găsesc din ce în ce mai demodate şi mai depăşite. Cu fiecare încălcare a lor, războiul devine mai sângeros pentru toată lumea.
„Convenţiile de la Geneva sunt depăşite”
Da, dar numai în micile detalii. Legile conflictelor armate sunt vechi; ele datează de mii de ani, din codurile războinice ale Greciei antice. Însă aceste moderne Convenţii de la Geneva, care reglementează tratamentul soldaţilor şi al civililor în vremuri de război, îşi au originile în 1859, an în care omul de afaceri elveţian Henri Dunant avea să fie martorul urmărilor sângeroase ale bătăliei de la Solferino. Scandalizat de suferinţele atroce ale răniţilor, el a pus bazele a ceea ce mai târziu s-a numit Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, care a făcut apoi lobby pentru instituirea unor reguli de imbunătăţire a tratamentului aplicat combatanţilor răniţi.
Zeci de ani mai târziu, când efectele devastatoare ale celui de-al doilea război mondial aveau să demonstreze necesitatea unei protecţii lărgite, au fost create Convenţiile de la Geneva. Aceste sunt un fel de „declaraţii de drepturi” care guvernează tratamentul victimelor, prizonierilor de război şi civililor în zonele de război.
Desigur, iniţiatorii lor nu şi-au imaginat probabil niciodată vreun conflict precum războiul împotriva
