Putem acum conchide că Nicolae Ceauşescu şi-a particularizat ma­nagementul politic şi prin vizitele de lucru. Băile de mulţime - într-o uzuală şi actuală sintagmă jurnalistică - erau şi sunt ca sângele pentru vampir. Din sânge îşi ia puterea nefastă, prin el se păstrează nemuritor. Prin astfel de malefice îm­brăţişări s-au alimentat şi re­la­ţiile tiranilor moderni cu mul­ţimea. Serioase ziare occidentale au scris despre "Ceauşescu-Dracula" că se revigora prin cure de transfuzii cu sânge de nou-născut. Într-adevăr, în epoca sa, Ceauşescu a fost campionul european al băilor de mulţime. Cum reuşea performanţa?

MAGISTRUL HRUŞCIOV

Ar fi prea simplu să pui semnul echi­valenţei între Stalin şi Ceau­şescu. În discursul oficial ori prin "stil şi me­tode de muncă" (cum îi zi­cea mana­gementului politic pe-atunci) deosebirile dintre ei sunt profunde.

În plenitudinea regimului, Stalin păstrase un interval de 13 ani între două congrese ale partidului (1939 şi 1952). Se adresa rar mulţimii, nu vizita ogoare, fabrici şi uzine, nici nu călă­to­rea în străinătate. Din absolutul pu­te­rii, evita contactul direct cu mul­ţimea. Cei care l-au cunoscut din aproa­pe au relatat în memoriile con­sul­tate de istoricul Simon Sebag Montefiore prima şi ultima ieşire a lui Stalin în popor. Într-o seară din aprilie 1935, la aniversarea doicii fiicei sale, în­c­ălzit de petrecere, vru­sese să vadă me­troul. Fără gărzi, mesenii au coborât în cea mai apropiată staţie. Au în­cercat scările mecanice, şi-au cum­părat bilete şi au urcat în vagon. Re­cu­noscut de că­lă­tori, Stalin s-a lăsat ova­ţionat şi îmbrăţişat. A fost singura sa reacţie pozitivă la delirul mulţimii. În ultima-i călătorie - cu trenul special, în concediul din 1951, spre ţinuturile na­tale - a fost exasperat de cei veniţi în gări să-l aclame. În vila sa de odih­nă, bătrânul tiran răsfoia ziarele, of­