Toata lumea discuta despre salariile ridicate ale bancherilor, mai ales dupa ce tot bancile au aruncat lumea in cea mai grava criza de dupa Razboi. Cat de etic e sa iti acorzi bonusuri de zeci de milioane de euro, mai ales atunci cand banii vin de la Statul pe care era cat pe ce sa-l falimentezi? Desigur, nu e deloc etic. Cum sa justifici intr-o societate in coma financiara, bonusuri la limita superioara a nesimtirii?
E drept, cazul Romaniei pare a fi din start exclus. In bancile romanesti, costurile cu salariile nu erau nici inainte de criza, exorbitante. La noi, ceea ce era considerata mare era diferenta dintre palierele salariale. Cei din top management ajungeau sa ridice sume de peste 15 ori salariul mediu din institutie. Mai mult, stiu banci care au mari discrepante salariale si pe orizontala. Mai exact, diferenta de salarii sintre doua persoane care lucrau pe acelasi post (in aceeasi banca) in judete vecine, ajungea si la 800 de EUR.
In lume e o aprinsa dezbatere cu privire la salariile din banci, cum spuneam si mai sus. Mai ales dupa ce BNP, Goldman Sachs si alte institutii au anuntat bonusuri record.
Cand discutam despre salarii “supraevaluate”, intram in subiectivim. Care ar fi salariul “corect” dintr-o banca, fata de care alte salarii sunt supraevaluate?
Un foarte riguros raspuns au adus doi economisti, Thomas Philippon si Ariell Reshef, din cadrul Biroului National de Cercetari Economice. Baietii au studiat evolutia salariilor bancherilor, vreme de 100 de ani. Concluzia lor e seducatoare.
Bancherii erau foarte, dar foarte bine remunerati pana la Marea Depresiune din 1929-1930. Dupa respectiva criza, reglementarile noi si foarte severe introduse, salariile in banci au revenit la normal.
Si normale au ramas pana prin 1990. Din 1990 si pana in 2006, cresterile salariale au suit cu o viteza mai
