Cum se conturează căderea activităţii economice în 2009, în jur de 8% din PIB, ea este de-a dreptul dramatică, mai ales dacă o alăturăm creşterii din anul precedent, de peste 7,5%. Cu excepţia Poloniei, unde cererea internă nu s-a comprimat brutal, cele mai multe ţări nou intrate în UE trec printr-o recesiune adâncă. Şi aceasta se întâmplă deşi ele nu au expunere semnificativă la produsele toxice ce au stricat bilanţurile unor mari grupuri bancare europene (ceea ce a propagat cu repeziciune criza financiară).

Merită să reiau câteva dintre cauzele situaţiei schiţate mai sus. O cauză priveşte contextul internaţional al aplicării unor programe de ajustare/stabilizare. În mod obişnuit se gândeşte că diminuarea unor deficite (externe, ale bugetului public) ameliorează bonitatea financiară inducând intrări de capital care să compenseze costurile programului de corecţie. Adică se mizează pe reacţia pieţelor financiare la "ştiri", evoluţii. Această teză este însă de nuanţat atunci când avem un mediu internaţional ostil, cu pieţe peste tot în cădere, cu fuga de capital şi protecţionism (pe faţă sau voalat), cu indistincţie între spaţiile economice. În asemenea circumstanţe un program de ajustare a deficitului bugetar, în jos, poate deveni inadecvat. De pildă, la noi, cei care au gândit proiectul inţial al bugetului cu un deficit de 2,5% din PIB au subestimat (nu au înţeles), în opinia mea, impactul contextului internaţional, dinamica pieţelor. De aici a rezultat şi adaptarea în serie a ţintei de deficit, fiindcă era tot mai evident că bugetul iniţial era nerealist. O altă explicaţie este legată de subestimarea dinamicii cercurilor vicioase din economie în condiţiile lipsei relative de lichiditate. Astfel, deşi datele monetare arată o creştere a masei monetare (M2) interne în 2009 banii nu prea circulă (viteza lor de circulaţie a scăzut mult). Se manifestă o primă d