Bank Leumi România a început, marţi, creditarea în cadrul programului "Prima Casă" şi a primit până în acest moment dosare de solicitare de la clienţi care însumează 2,1 milioane euro, a anunţat, miercuri, banca. "După semnarea convenţiei cu Fondul de Garantare a creditelor, care a avut loc în data de 11 august, Bank Leumi România a început să primească solicitările clienţilor pentru «Prima Casă» şi are până în acest moment dosare care însumează 2,1 mili
Bank Leumi România a început, marţi, creditarea în cadrul programului "Prima Casă" şi a primit până în acest moment dosare de solicitare de la clienţi care însumează 2,1 milioane euro, a anunţat, miercuri, banca.
"După semnarea convenţiei cu Fondul de Garantare a creditelor, care a avut loc în data de 11 august, Bank Leumi România a început să primească solicitările clienţilor pentru «Prima Casă» şi are până în acest moment dosare care însumează 2,1 milioane euro", se arată într-un comunicat al instituţiei de credit.
Nivelul dobânzii pentru împrumuturile în euro este egal cu EURIBOR (rata medie solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la trei luni plus marja băncii, de 3,95 puncte procentuale pe an. Astfel, la un credit în valoare de 57.000 de euro, acordat pentru 30 de ani, dobânda anuală efectivă (DAE) va fi de 5,34% pe an, potrivit EURIBOR de miercuri.
În ceea ce priveşte împrumuturile în lei, Bank Leumi afişează o dobândă egală cu ROBOR (rata medie interbancară pe piaţa românească la sumele plasate) la trei luni plus 2,45 puncte procentuale pe an. De exemplu, pentru un credit de 240.000 de lei, pe 30 ani, DAE va fi de 12,7% pe an.
În ambele exemplu, DAE include comisionul de gestiune perceput de FNGCIMM, în cuantum de 0,37% pe an.
Bank Leumi România nu percepe comision de acordare, de administrare lunar sau de rambursare anticipată