Salariaţii din sectorul bugetar vor intra forţat, între septembrie-noiembrie, în concediu fără plată sau vor munci mai puţin cu echivalentul a 10 zile. Ei nu vor mai primi bani pe orele suplimentare, ci zile libere. Măsurile amână disponibilizările după alegerile prezidenţiale.
Deciziile Guvernului vor aduce economii la buget în valoare de 2 miliarde de lei şi prezintă avantajul pentru Guvern că amână disponibilizările pentru 2010, după alegeri. Valul de şomeri ar trebui să vină abia la jumătatea anului viitor, când nu se ştie dacă vom reuşi să îndeplinim condiţiile pentru o nouă tranşă din acordul cu FMI, caz în care e greu de crezut că ne va mai forţa cineva să restructurăm cheltuielile publice cu personalul.
Deocamdată pentru acest an, Guvernul a ales măsuri surogat. "Prin reducerea timpului de lucru cu echivalentul a 10 zile lucrătoare, efectul va fi pe net de 0,3% din PIB", a spus ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea. Bugetarii vor intra în concediu fără plată, îşi vor reduce programul de lucru de la opt la şase ore sau timpul efectiv de muncă cu 10 zile prin alte variante.
Alte măsuri de reducere a cheltuielilor sunt anularea primelor şi neplata orelor suplimentare până la finele acestui an. Vin vremuri grele pentru angajaţii din instituţiile publice şi în ceea ce priveşte condiţiile de lucru, pentru că vor avea tăiate cheltuielile pentru bunuri şi servicii cu 2,485 miliarde de lei. "Excepţie face domeniul sănătăţii", a explicat ministrul Finanţelor.
RESTRUCTURĂRI ÎN 2010
Pogea a spus că deşi în scrisoarea de intenţie cu FMI nu este specificată dimensiunea reducerilor de personal, angajamentul de scădere a cheltuielilor cu 0,6% din PIB va prespune un număr mare de personal disponibilizat. Însă aceste disponibilizări vor fi făcute începând de anul viitor. Ministrul nu a dat o cifră, ci doar a prezicat mist