Guvernul va decide dacă este oportună creşterea TVA, însă, dacă relansarea economică se va produce mai rapid decât se anticipează, necesitatea majorării unor taxe se reduce, a afirmat şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks. "O majoare a TVA este o decizie a Guvernului. Până acum, Executivul nu a luat o astfel de decizie, însă dacă o va face, va fi nevoie să ne uităm la foarte multe detalii. Sunt foarte multe opţiuni din care Guvernul poate să aleagă", a spus Fra
Guvernul va decide dacă este oportună creşterea TVA, însă, dacă relansarea economică se va produce mai rapid decât se anticipează, necesitatea majorării unor taxe se reduce, a afirmat şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks.
"O majoare a TVA este o decizie a Guvernului. Până acum, Executivul nu a luat o astfel de decizie, însă dacă o va face, va fi nevoie să ne uităm la foarte multe detalii. Sunt foarte multe opţiuni din care Guvernul poate să aleagă", a spus Franks, şeful delegaţiei FMI care a evaluat cu autorităţile române derularea acordului stand-by, aprobat în luna mai de boardul instituţiei financiare.
Franks a declarat, luni, că speră ca economia să atingă punctul minim în următoarele trei trimestre, de unde va relua creşterea. El estimează pentru 2010 că economia va creşte uşor, cu 0,5-1%.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat la finele lunii iulie că Guvernul nu are în vedere o majorare a taxelor principale în acest an.
Întrebat atunci de presă dacă exclude în totalitate majorarea TVA şi a cotei unice pentru 2009 şi 2010, ministrul Finanţelor a arătat că pentru a putea răspunde la o asemenea întrebare trebuie să discute cu experţii FMI.
"Pentru anul 2009, nu am avut în vedere şi nu avem în vedere majorarea taxelor semnificative", a spus Pogea, adăugând că este prematur să se pronunţe asupra unei eventuale majorări a TVA şi a cotei unice