Expoziţia „Henrieta Delavrancea-Gibory. Arhitectură 1930-1940“ este deschisă la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti până la 20 septembrie.Cea mai mică dintre cele patru fiice ale lui Barbu Delavrancea a fost una dintre primele femei-arhitect din România. Henrieta Delavrancea s-a născut în 1894. A crescut în atmosfera îmbibată de cultură din casa Delavrancea, în care veneau frecvent Nicolae Grigorescu, Ion Mincu, Vlahuţă, Octavian Goga sau doctorul Paulescu.
În 1915, se înscrie la Şcoala Superioară de Arhitectură, ale cărei cursuri le va întrerupe din cauza Primului Război Mondial. Se căsătoreşte cu un ofiţer din misiunea Generalului Berthelot, pleacă în Franţa, dar revine împreună cu soţul ei şi se stabilesc la poalele muntelui Penteleu.În 1924, reia studiile de arhitectură.
Există câteva etape în evoluţia acestei arhitecte despre care Radu Patrulius scria în Revista „Arhitectura“ nr.1 din 1988: „Dacă ne-am întreba «cine este cea mai marcantă personalitate a arhitecturii româneşti din secolul nostru?», aş răspunde fără ezitare: Doamna H. Delavrancea-Gibory“.
S-a format în perioada de avânt economic şi cultural de după primul război, când viziunea arhitecturală se despărţea de modelele neoclasice ale sfârşitului secolului al XIX-lea, sintetizând, în creaţiile reprezentanţilor ei de excepţie, stilul neo-românesc şi tendinţele moderne europene.
Primele construcţii proiectate de tânăra arhitectă sunt impregnate de stilul neoromânesc, aşa cum se poate vedea în propria casă din strada Mihai Eminescu nr. 149, realizată în 1926. Apar încă de acum câteva elemente caracteristice lucrărilor ei, cum ar fi fereastra boltită de la parter. Ea premerge largile deschideri către exterior ale construcţiilor din anii ’30, perioada de deplină afirmare a arhitectei.Între 1930 şi 1940, Henrieta Delavrancea-Gibory construieşte o se
