Producătorul de televiziune Valeriu Lazarov s-a stins din viaţă ieri-dimineaţă, la Madrid, la vârsta de 73 de ani, în urma unor complicaţii apărute după o intervenţie chirurgicală pe colon. Averea sa, circa 50 de milioane de euro, va fi împărţită de soţie şi de cei cinci copii Sursa: Arhiva EVZ
Valeriu Lazarov va fi înmormântat astăzi, la Madrid, iar serviciile funerare din capitala Spaniei vor fi urmate de o slujbă religioasă ortodoxă care va avea loc la Bucureşti, la o dată ce urmează să fie comunicată. Trupul neînsufleţit a fost transportat, ieri, la un serviciu de pompe funebre din localitatea Tres Cantos.
Omul „Surprizelor”
„Maestrul”, cum îl numesc fără ezitare toţi cei care i-au fost în preajmă, sau „Mister Zoom”, cum l-au supranumit spaniolii pentru felul în care mânuia camera, şi-a dedicat peste 50 de ani din viaţă producţiei de divertisment pentru televiziuni din Spania, Italia şi România, numele lui fiind legat şi de cel mai longeviv show autohton, „Surprize, surprize”.
El este omul din spatele unor formate de succes ca „Din Dragoste” „Academia vedetelor” sau „Iartă-mă!”. Cel mai popular om din televiziunea spaniolă în anii '70, intrat pentru câţiva ani, cu succes, în imperiul lui Berlusconi, a fugit din ţară în timpul regimului comunist şi a devenit celebru în Occident la scurt timp după aceea.
Producătorul lasă în urmă o soţie, Augusta Lazarov, cinci copii, o avere consistentă şi proiecte în derulare.
Lazarov s-a căsătorit cu prezentatoarea Augusta Dumitraşcu - cu peste 40 de ani mai tânără decât el - în 2004, la Madrid. A fost cel de-al treilea mariaj al său, după cel cu Elsa Baeza Cuban, între 1970 şi 1973 (au avut un băiat, Valerio) şi cel cu actriţa americană Didi Sherman (doi fii, Sergio şi Roberto).
Avere de peste 50 de milioane de euro
Lazarov