Gabriel Mantu avea 20 de ani în 1989 şi abia ce terminase armata. "Locuiam în Bacău şi fusesem încadrat în muncă la fabrica de avioane. Acolo mă împrietenisem foarte bine cu unul dintre colegi, un ţigan pe care îl chema Gigi. Era de groază băiatul ăsta şi râdeam cu el de orice situaţie. Chiar şi când ne era frică de vreo sancţiune, el tot ne făcea să râdem.
Cu Gigi mergeam şi la pescuit pe baltă, la câţiva kilometri de oraş, deşi nu aveam permis nici unul dintre noi. Şi fugeam de ne sfârâiau călcâiele când veneau miliţienii în control. După vreo două amenzi luate pe baltă şi urmate de sancţiuni disciplinare la locul de muncă, Gigi a scornit o găselniţă ca să nu mai aibă Miliţia ce să ne facă.
Singurul mod în care puteau să-ţi dea amendă era dacă te prindeau în flagrant, cu băţul de undiţă în mână. Aşa că Gigi mi-a zis că de acum înainte o să pescuim fără băţ. M-am scărpinat eu în cap gândindu-mă - cum, domne, fără băţ? Păi, şi ce fac, ţin nailonu-n gură? Da' Gigi m-a luat pe malul bălţii, a scos din sacoşă două sticle de Pepsi-Cola şi a legat nailonul de ele. Le ţineam în mână, puteam să rotim nailonul pe ele când trăgea peştele şi, cel mai important, nu se mai vedeau de la distanţă ca beţele de undiţă. Iar dacă te trezeai cu vreun control, puteai să scapi repede de orice corp delict.
Şi am şi dovedit asta într-un rând, când ne-am trezit cu Miliţia peste noi. Gigi ţiganul i-a văzut venind şi mi-a făcut semn. Am aruncat amândoi sticlele în baltă, s-au umplut cu apă şi s-au dus la fund. Da' mie tot mi-era frică, aşa că m-am ascuns într-o tufă. Gigi al meu n-avea nici o treabă, stătea liniştit cu un pai în gură pe marginea bălţii şi se uita în zare, ca un gânditor. Eu mă uitam la el din tufă şi îl tot pâsâiam, să vină şi el lângă mine. La care el dădea din mână a lehamite şi zicea - «Lasă-mă, mă! Ce-o să-mi facă?».
Cân
