Odata consumate grozaviile, multimea vrea sa le atenueze, de nu chiar sa le uite. O fi semn de sanatate. Ce curioasa e memoria colectiva! Extrem de acuta imediat dupa consumarea evenimentelor, pierde treptat din forta, complacindu-se in rememorari din ce in ce mai edulcorate. Probabil, nu se poate altfel, sanatatea mentala a colectivitatii luindu-si vitale masuri de protectie. Impotriva cui? A ce? Odata consumate grozaviile, multimea vrea sa le atenueze, de nu chiar sa le uite. O fi semn de sanatate... Un documentar recent readuce in memorie figura unui personaj ce se plasa extrem de pregnant, alaturi de altele, de aceeasi speta, in categoria celor ce au conturat o Europa agonica, salvata insa prin chiar disparitia acestor personaje. E vorba de Tito. Documentarul are izul regretului ca, vai, astfel de figuri au disparut, lasind loc vidului. Lipsit, fireste, de charisma celor ce au conturat, dupa optica documentaristilor, o Europa eroica, anulata azi de o alta, neeroica si, deci, anemica. Talia lui Tito (pe care, formidabil!, am si prins-o pe viu in gara Iasi, la fereastra unui vagon de lux in drum spre o Moscova pe-atunci ostila maresalului) avea ceva din prestanta insului corpolent, aratos, cum ii statea bine unui erou mentinindu-si tara in rezistenta antihitlerista. (Nu si anticomunista, de vreme ce eroul permanent galonat era de vita comunista!). Ei bine, documentarul in cauza asta si face: resuscita intreaga fauna din jurul corpolentului, aclamindu-i in extaz fiecare iesire in multime. E suficient insa sa constati ce s-a intimplat cu artificiala federatie iugoslava - dupa disparitia lui Tito - pentru a vedea in ce eroare s-a consumat asa zisul eroism al maresalului. In ce confuzie se mentine actuala resuscitare documentara! Nu atit un film in sine, cum e Che: Argentinianul, al americanului Steven Soderbergh, te poate stupefia, fie el si aureolat cu premii de covo