Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bornescu, umilit de comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 12 august 2009 ·

Mircea Bornescu Comisia pentru Solutionarea Litigiilor din cadrul LPF a respins, marti, ca neintemeiat, memoriul inaintat de portarul Mircea Bornescu, care solicita sa devina liber de contract, in urma unui litigiu cu conducerea clubului Universitatea Craiova. "Domnului Bornescu i-a fost respinsa ca neintemeiata cererea de a deveni jucator liber, precum si cea prin care solicita sa i se acorde drepturi financiare restante. Este solutia cea mai buna care se putea da si am fost convins suta la suta ca avem dreptate. Nu ne intereseaza ce va face jucatorul in continuare, pentru ca Universitatea are dreptate", a declarat Dani Idita, avocatul clubului craiovean. Portarul Mircea Bornescu a depus un memoriu pentru a deveni liber de contract, pe motiv ca Universitatea Craiova are restante salariale fata de el, in valoare de 20.000 de euro. In plus, jucatorul sustine ca Universitatea Craiova ii datoreaza 100.000 de euro, suma ce este stipulata intr-o clauza a contractului sau pentru situatia in care nu ar fi primit mai mult de 26 de goluri intr-un sezon. Bornescu, aflat in ultimul an de contract cu Universitatea Craiova, a intrat in conflict cu conducerea clubului, deoarece nu s-a mai prezentat la pregatiri in aceasta vara, dupa ce a primit acceptul clubului sa-si caute alta echipa. Jucatorul sustine ca va face apel la decizia Comisiei pentru Solutionarea Litigiilor din cadrul LPF si ca va ajunge pana la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), daca va fi nevoie. La inceputul lunii iulie, Consiliul Director al FC Universitatea Craiova a luat decizia de a-i cere in instanta suma de un milion de euro drept daune materiale si morale portarului Mircea Bornescu, pentru comportamentul sau. In plus, conducerea gruparii craiovene a decis diminuarea salariului anual al jucatorului cu 25 la suta, portarul fiind totodata suspendat pentru o perioada de trei luni din cauza faptului ca

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD, PNL, USR și UDMR au ajuns la un acord pentru formarea unei coaliții de guvernare

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, în calitate de formaţiuni politice pro-europene, au convenit constituirea unei coaliţii, acest aspect fiind parte a unei rezoluţii comune. "Noi,

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 24 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 5 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Guvernul Barnier, îndepărtat de la putere printr-o moţiune de cenzură

News.ro acum 24 minute
Guvernul francez condus de către premierul Michel Barnier a fost răsturnat miercuri de la putere printr-o moţiune de cenzură depusă de stânga, adoptată cu 331 de voturi la 289, relatează Le Figaro. Aceasta este o premieră în Franţa din 1962.

Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok / Copiii sunt din localităţi diferite / Doi au fost operaţi

News.ro acum 8 ore
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok. Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. ”Trei ad

Metalul Buzău – Dinamo 0-0: Remiză fără goluri, „Câinii" rămân fără victorie în Cupa României

Mediafax acum o ora
Metalul Buzău şi Dinamo au terminat la egalitate, scor 0-0, într-o partidă din etapa a doua a Cupei României, disputată miercuri pe stadionul din Buzău. Meciul a fost unul echilibrat, în care cele două apărări au excelat, fazele de poartă periculoas

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 3 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

FOTO Noi imagini care arată legătura dintre Călin Georgescu și Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare

HotNews acum 5 ore
Într-un videoclip publicat pe Facebook chiar de candidatul independent la prezidențiale Călin Georgescu, din ziua primului tur al alegerilor, 24 noiembrie, apare și Eugen Sechila. Eugen Sechila este căsătorit cu Elena Puiu și conduc împreună Asocia

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

5°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°