Fantasmele intelectului si politica Desi nu tine atat de contemplatie, cat de praxis, politica este, din momentul aparitiei sale ca forma in care relatiile de dominatie sunt ordonate, un produs al intelectului. Este, imi spun, efectul a ceea ce intelectul pune in practica si institutionalizeaza, reusind sa formeze, cu timpul, un anumit tip de cultura sociala, usor de identificat la nivelul unor tipare mentale, al unor profiluri psihologice, al unor habitudini si comportamente. Inutil de spus ca acestea se aseamana, dupa cum se pot si diferentia de la un spatiu geografic la altul. Asa pot fi explicate, spre exemplu, existenta unor structuri politice specifice in lumea european-nord-americana, diferite insa de cele din statele Americii de Sud ori din Orient. Chiar daca, in forma, pot exista asemanari (gratie unor influente constitutional-institutionaliste), pe fond exista reale deosebiri intre, sa spunem, regimul democratic de tip european si cel sud-american ori intre cel din SUA si prima (deocamdata, si singura, apud politologul Robert Dahl) tara democratizata sub ocupatie militara, adica Japonia. Toate acestea detin insa numitorul comun ca au reprezentat, ab initio, niste proiectii intelectuale, fiind preluate ulterior, prin imitatie, sau adaptate, dupa caz. Intelectul nu produce insa, in relatie cu politica, doar fapte institutionalizate, sub forma unor conventii care sa garanteze - precum ideologia, de exemplu - un sistem integrat al continuitatii dintre generatii. Intelectul produce, atunci cand "politizeaza", si teribile ori chiar periculoase fantasme. Formal, acestea re regasesc in chipul mitologiilor si al utopiilor politice, prezente, din punct de vedere doctrinar, in contextul oricarei orientari politice. Mitul "proprietatii furate" si utopia comunista sunt, din acest punct de vedere, la fel de periculoase pentru organizarea sociala ca si mitul unei "