Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj a comunicat că agenţii de la Posturile de Poliţie Lipovu şi Cârna au folosit luni armamentul din dotare, o persoană fiind împuşcată în picior.
Primul incident a fost înregistrat în comuna Cârna, în jurul orei 8.00. Poliţiştii au fost sesizaţi de Elena Mihai, de 51 de ani, din localitate, că fiul său, Sorinel Mihai, de 20 de ani, a fost agresat duminică noapte de persoane necunoscute, într-un bar din comuna Bistreţ. Agenţii s-au dus acasă la familia Mihai, unde au stabilit că tânărul acuza dureri şi au anunţat ambulanţa. Remus Brăgan, de 28 de ani, rudă cu ei, a afirmat în faţa poliţiştilor că vinovat de producerea scandalului este Aurel Burtea, de 47 de ani, din localitate, după care a luat o bâtă şi a plecat spre locuinţa acestuia, fiind însoţit de Cristinel, Daniela, Gabriela şi Ştefan Mihai, dar şi de Toma Stănescu. Poliţiştii doljeni au explicat că agenţii au încercat să-l oprească pe Brăgan, însă acesta i-a înjurat şi a plecat în fugă către locuinţa lui Burtea, urmat de ceilalţi membri ai familiei. Când a văzut că este în pericol, familia Burtea s-a baricadat în casă, moment în care Remus Brăgan a încercat să spargă uşa. Poliţiştii au intervenit din nou, însă familia Mihai a trecut la ameninţări, iar Brăgan a încercat să-i lovească pe aceştia cu o bâtă. Agentul-şef adjunct Emil Berceanu a scos pistolul şi a tras un foc de avertisment, după care agresorii s-au calmat.
A vrut să înfigă furca în poliţist
Alt incident a avut loc luni noapte, în jurul orei 00.30, în comuna Lipovu. Potrivit reprezentanţilor IPJ, ajutorul şefului de post din Lipovu, agentul-şef Gabriel Ilie, în timp ce patrula pe raza comunei cu Loganul, a observat pe drumul comunal Radovan - Cerăt o căruţă plină cu ştiuleţi, în care se aflau două persoane. Poliţistul i-a cerut căruţaşului să oprească, însă acesta şi-a continu