Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii pentru analizele gratuite din laboratoarele medicale in contract cu CAS sunt pe terminate

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 12 august 2009 ·

Unele dintre laboratoare si-au epuizat plafonul pentru analize de cinci zile, printre acestea fiind Laboratorul Hipocrat. Alte laboratoare mai au insa bani pentru inca doua zile. Pentru acesta luna fondul pentru analizele medicale care se fac in laboratoarele sucevene sunt pe sfarsite in conditiile in care fondul a fost redus cu doua treimi de la inceputul anului. Pacientii, chiar daca sunt asigurati, fie asteapta banii pentru lunile viitoare fie scot alti bani din buzunar pentru a-si face analizele. In timp ce unele laboratoare medicale aflate in contract cu Casa de Asigurari de Sanatate nu mai au bani pentru analizele medicale gratuite de aproximativ cinci zile, cum este si Laboratorul Hipocrat, altele mai au bani doar pentru o zi sau doua. Astfel, pacientii asigurati care au nevoie de analize medicale gratuite pot beneficia de acestea in lunile viitoare pe baza unei programari. In situatia in care bolnavii nu pot astepta vor fi nevoiti sa scoata bani din buzunar chiar daca directorul CAS Suceava, dr. Cristina Iordachel sustine ca a suplimentat fondul cu 10% pentru fiecare cerere in parte, una singura fiind respinsa pentru luna iulie. Spre exemplu, Laboratorul Synevo, avea fonduri alocate de Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) pentru analizele medicale de 45.000 de lei in luna ianuarie iar pentru luna august doar 9.000 de lei. Mai grava este situatia in cazul Laboratorului Hipocrat unde fondul a fost de aproximativ 12.000 de lei la inceputul anului, pentru luna august avand doar 4.000 de lei, bani ce au fost epuizati cu aproximativ cinci zile in urma. "Bani nu au fost suficienti nici la inceputul anului daramite acum cand i-am epuizat dupa primele zile. Probabil un fond de aproximativ 20.000 de lei ar acoperi in medie cheltuielile pe care le avem. Noi facem programari pentru lunile viitoare pentru pacientii care pot sa astepte, cei care nu pot astepta isi platesc a

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 42 minute
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum 28 minute
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 42 minute
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 43 minute
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 59 minute
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 17 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 3 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°