În fiecare an Brăila face export. În fiecare an exportul brăilean este în creştere. Şi nu mă refer la orice fel de export, nu la exportul de peşte, nu la exportul de cămăşi. Ci la exportul de creiere! Din ce în ce mai mulţi absolvenţi de liceu se zbat 12 ani de şcoală cu un singur scop: acela de a studia în străinătate.

Părinţii fac sacrificii, copiii fac sacrificii, se chinuie să facă rost de bani, de burse, să pună la punct dosare pline cu diplome, cu care să dea pe spate cele mai bune universităţi din lume. Iar efortul lor este unul cu adevărat îndreptăţit.

Nu cred că are rost să ne întrebăm de ce ţintesc atât de sus. Pentru că mai întâi Brăila, apoi România nu le oferă mai nimic. Mai nimic în comparaţie cu occidentul. Le e scârbă, le e silă, s-au săturat până în gât să meargă temători pe stradă, să se uite în stânga şi în dreapta terorizaţi că ar putea găsi la primul colţ de stradă vreun violator de baltă, vreun şmecheraş dunărean care să îi înjure pentru cum se îmbracă, cum arată, cum merg, cum privesc (motivele nu prea contează, oricum găseşte el ceva), un cocalar burtos care să le ceară banii, un ceafă-lată care să îşi lungească privirea libidinoasă pe hainele elevelor, în timp ce, încercând să nu-i pocnească creierul de prea mult efort, elaborează o strategie prin care să adune fetiţe pe care să le trimită la produs în Spania. S-au săturat să vadă cum universităţile din România nu sunt decât fabrici întregi de diplome de licenţe, masterate şi doctorate, să vadă o mulţime de reduşi mintal, care mai până ieri măturau străzile sau vindeau bilete în maxi-taxi, că s-au transformat acum în absolvenţi, chiar la instituţii înalte, apoi în funcţionari la stat, şefi de agenţii, de birouri, de comisii şi comitete. S-au săturat de sistemul ăsta plafonat, în care după ce ai terminat trei ani de facultate, şezi cu o hârtie în mână şi realizezi că mare lucru