Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Codul Educaţiei nu este acceptat în totalitate de studenţi

Publicat in Adevarul, miercuri 12 august 2009 ·

Preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiei Studenţeşti din România (ANOSR), Cezar Hâj, şi-a manifestat, miercuri, nemulţumirea faţă de eliminarea unor prevederi din statutul studentului care, susţine liderul organizaţiei studenţeşti, ar fi trebuit să facă parte din Codul Educaţiei. Cezar Hâj a spus că au fost eliminate prevederi care se referă la subvenţia individuală de cazare pentru studenţii care nu primeau cazare în cămine, precum şi cele privind sesizarea abuzurilor din universităţi.

Acesta a mai declarat că studenţii care sesizau unele abuzuri din universităţi nu mai beneficiază de protejarea identităţii, potrivit noului Cod.

Cezar Hâj şi-a manifestat nemulţumirea şi faţă de capitolul de excelenţă din Codul Educaţiei care, susţine el, " are lipsuri şi nu stimulează excelenţa, lăsând loc unor favoruri".  Totodată, preşedintele ANOSR, nu este de acord nici cu finanţarea învăţământului privat, pentru că: "aceasta este şi aşa slabă în prezent".

"Acest Cod al Educaţiei necesită o dezbatere mai îndelungată şi o asumare a răspunderii guvernului. Legea care funcţioneză în prezent a stat în Parlament trei ani şi ieşit cu foarte multe modificări. Dacă şi aceasta va fi trimisă Legislativului, vom avea o întârziere a reformei în sistem", consideră reprezentantul studenţilor, citat de Agerpres.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENTIALE 2024 - Prezenţa la vot la ora 12.00, la nivel naţional este 14,7%. În 2019, era 15,82%

News.ro acum 25 minute
Prezenţa la vot alegerile prezidenţiale la nivel naţional era, la ora 12.00, este 14,7%. În 2019, era 15,82%. Prezenţa la vot, inclusiv votul din străinătate, este 17,6%. Peste 308.000 de români au votat până la această oră la secţlile de vot din st

Diana Şoşoacă, scandal la vot. S-a filmat în cabina de vot. Poliţia verifică

Mediafax acum 45 minute
Incident electoral anunţat în Bucureşti, de data aceasta având-o ca protagonistă pe senatoarea Diana Şoşoacă. Aceasta ar fi făcut un videoclip în timp ce era în cabina de vot de la Secţia 6, încălcând astfel regulile electorale.

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum o ora
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 16 minute
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

Lasconi a dus „prăjituri fără blat" la secţia de votare: „am votat pentru o Românie pentru toţi”

Mediafax acum o ora
După ce şi-a exprimat opţiunea electorală, Elena Lasconi a declarat că a votat pentru ca românii să nu plece în altă ţară, pentru o ţară „în care să funcţioneze instituţiile statului, o ţară în care să ai parte de o şcoală bună pentru copilul tău, d

Max Verstappen a câștigat un nou titlu mondial la Formula 1

Libertatea acum o ora
Max Verstappen a câștigat al patrulea titlu mondial consecutiv la Formula 1, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 4 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Călin Georgescu la iesirea din secția de vot: Am votat pentru cei umiliți

NapocaNews acum 58 minute
„Nu am votat pentru mine, ci pentru cei umiliți, care simt că nu contează în această lume. Votul nu e doar un simbol al democrației, e credință în oameni”, a spus Georgescu, conform postului Antena 3 CNN. „Vreau să apăr linia neamului, uniți putem a

Vremea

București
acum

dum.

0°/5°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°