Paul Iacobaș duce dragostea de ecologie dincolo de proectele de dezvoltare durabilă, în viața personală. Evită să cumpere băuturi în pet și folosește mai ales bicicleta.
Paul Iacobaș a descoperit muntele și ecologia în liceu, când a făcut primele excursii cu cortul, împreună cu colegii săi. „Am început cu Vadu Crișului și Șuncuiuș, apoi am trecut la trasee mai dificile”, povestește el. În perioada aceea a avut și prima experiență nefericită cu muntele. „Am mers pe Făgăraș cu un rucsac foarte greu. Am făcut bătături. La asta s-au adăugat ceața și ploaia continue”, își amintește el. A avut nevoie de timp pentru a redescoperi Făgărașul.
Cercetășia și spiritul civic
Paul Iacobaș a intrat în rândul cercetașilor în ultimii ani de liceu. Întâi a fost în organizația Cercetașii Munților apoi a fondat centrul local Cercetașii României. „Au fost experiențe deosebite. Am avut ocazia să mă dezvolt, să interacționez cu tineri de pe tot globul, mai ales la jambore (congresele internaționale anuale ale cercetașilor, n.n.)”, povestește el. A participat la jamboreele din Portugalia, Elveția, Slovenia, Spania, Franța și multe altele. S-a alăturat și ecologiștilor orădeni, cu care în 2001, a înființat Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă. „Am înființat centrul la finalul unui proiect Life prin care am amenajat peșteri. Voiam să dezvoltăm proiecte similare în alte zone ale județului”, povestește el. De atunci proiectele sau înmulțit și extins în tot județul.
Autor și coordonator de proiecte
Paul Iacobaș a învățat destul de repede să scrie proiecte și să acceseze fonduri naționale și europene pentru a schimba în bine fața orașului și a județului, pentru a-i proteja valorile. „Primul proiect l-am făcut pe când eram la Cercetașii României. Am refăcut un podeț pe Cheile Galebenei”, spune el, amintindu-și că nimeni nu